Final de drum pentru Xavi! Legenda Barcelonei a pierdut la scor ultimul meci al carierei, din finala Cupei Emirului

Xavi Hernandez (39 de ani), fotbalistul lui Al Sadd, a disputat, joi, ultimul meci al carierei de fotbalist profesionist, pierzând partida cu Al Duhail, scor 1-4, în finala Cupei Emirului Qatarului.

Fotbalistul care a petrecut 17 sezoane la prima echipă a Barcelonei anunțase înainte de partidă că și-ar dori să își încheie cariera cu încă un trofeu adăugat în palmares, însă Al Sadd a pierdut fără drept de apel confruntarea din ultimul act al Cupei Emirului.

 

Xavi și-a anunțat retragerea la începutul acestei luni și a dat de înțeles că ar putea să înceapă o carieră de antrenor: „Este ultimul meu sezon ca jucător, dar de-abia aștept să văd ce îmi rezervă viitorul în cariera de antrenor. Acolo, se vor vedea influențele anilor petrecuți alături de Johan Cruyff. Îmi place să văd echipe care iau inițiativa pe teren și practică un fotbal de atac. Asta iubeam în copilărie, fotbalul de posesie”, a spus Xavi.
 
După 16 sezoane în care a evoluat pentru Barcelona, adunând 767 de meciuri și 85 de goluri, Xavi a ales să plece, în 2015, la Al Sadd, unde a marcat 25 de goluri în 112 partide. Pentru Spania, alături de care a câștigat Campionatul Mondial și două Campionate Europene, a adunat 133 de selecții (13 goluri)”
 
Primul trofeu pentru Rui Faria, fostul secund al lui Mourinho
 
Victoria lui Al Duhail în Cupa Emirului reprezintă și primul trofeu din cariera antrenorului Rui Faria (43 de ani) în calitate de principal. Portughezul s-a aflat în staff-ul lui Jose Mourinho încă de la începutul anilor 2000, fiind alături de „The Special One” la echipe precum Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid sau Manchester United. De la începutul acestui an, Faria a decis să înceapă o carieră pe cont propriu.

 

Publicat: 17 05. 2019, 09:09
Actualizat: 17 05. 2019, 09:24