Alexandru Maxim a încheiat unul dintre cele mai bune sezoane din cariera sa. Mijlocașul de 31 de ani a marcat un nou gol pentru echipa sa, Gaziantep FK, în ultima etapă a sezonului din Turcia.
Fotbalistul a punctat pentru 2-0 în minutul 58 și a stabilit scorul final al partidei, după ce a reușit și pasa decisivă pentru primul gol. Gaziantep se află pe locul 15, cu 46 de puncte, însă ar putea ajunge pe locul 16 dacă Giresunspor, fosta echipa a lui Raul Rusescu, va câștiga duminică în deplasare cu Hatayspor.
Formația lui Maxim și-a asigurat prezența în prima ligă și pentru sezonul viitor, fiind zece puncte între ei și cei de la Rizespor, care ocupă prima poziție retrogradabilă.
Până să semneze cu Gaziantep, cel mai bun sezon al lui Alex Maxim fusese încheiat cu șapte reușite, pe când evolua la VfB Stuttgart. În ultimele sale două stagiuni petrecute la Gaziantep a înregistrat cifre foarte bune.
În sezonul 2020-2021, Maxim a evoluat în 41 de partide pentru echipa sa, reușind 16 goluri și trei pase decisive, iar anul acesta a fost unul și mai bun pentru mijlocaș, care a contribuit la 23 de goluri pentru formația sa: 15 reușite și opt assist-uri, în toate competițiile.
În altă ordine de idei, colegul său, Alin Toșca, nu a fost în lot la această partidă. Fostul fundaș de la FCSB a evoluat și el în 35 de partide pentru echipa sa, fară a-și trece numele pe lista marcatorilor.
Alin Toșca se află la Gaziantep din vara lui 2019, când a fost adus liber de contract de la Real Betis. Fotbalistul, care s-a retras de la echipa națională în luna martie a acestui an, a strâns 104 meciuri în toate competițiile la turci, unde a fost antrenat și de Marius Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER