„Vor fi răstigniți în piața publică!”. Fiorentina ar putea să regrete vânzarea lui Ianis Hagi
Ianis Hagi a avut evoluții satisfăcătoare, în ultima perioadă, în tricoul lui FC Rangers, astfel că presa scoțiană scrie despre un posibil transfer pe bani mulți al internaționalului român. Valeriu Răchită, fost fotbalist al Stelei, a făcut o remarcă macabră, la adresa oficialilor Fiorentinei, după ce a auzit zvonurile vehiculate în jurul lui Ianis Hagi.
Ianis Hagi (22 de ani) a fost transferat de Rangers, în vara acestui an, de la Genk, pentru 3.5 milioane de euro. Fotbalistul român mai are contract, până în 2024, cu Rangers.
„Numele lui Ianis e deja uriaș, iar jucătorul a fost foarte implicat în parcursul formidabil al echipei. Cumpărat pentru numai trei milioane de euro, Hagi este urmărit de multe echipe importante și mai are foarte mult potențial la bord.
Suntem siguri că Rangers ar putea să obțină o sumă importantă în schimbul său. Cât de mult? Ne gândim la circa 25 de milioane de euro”, au scris cei de la Ibrox Noise.
Fiorentina ar putea să regrete vânzarea lui Ianis Hagi
Fiorentina s-a despărțit de Ianis Hagi, la începutul lui 2018, pentru doar 2,8 milioane de euro, când a fost răscumpărat de FC Viitorul. În cazul în care internaționalul român va prinde un transfer pe banii mulți, „Vivi” Răchită susține, în mod ironic, că oficialii Fiorentinei „vor fi răstigniți în piața publică din Firenze”.
„Dacă se va întâmpla asta, tot staff-ul Fiorentinei, plus director sportiv și președinte, vor fi răstigniți în piața publică din Firenze, pentru că au avut un asemenea giuvaier în curte și l-au lăsat să plece. Mi-aș dori să se întâmple lucrul ăsta, deși pare improbabil”, a declarat Valeriu Răchită, la PRO X.
6 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform transfermarkt.com
6 goluri și 11 pase decisive a dat Ianis Hagi în 35 de partide bifate pentru Rangers, în acest sezon