Florin Andone, la un pas de un transfer extraordinar! Atacantul român, în negocieri avansate cu o echipă legendară din Premier League
Florin Andone are o șansă uriașă să revină în Premier League! Aflat acum în Turcia, la Galatasaray, acolo unde nu se simte deloc bine, atacantul român e dorit de cei de la Aston Villa. Englezii l-au mai vrut pe Andone și în 2015, dar și în 2016, pe vremea când internaționalul român juca în Spania, la Cordoba.
Acum, Aston Villa, implicată serios în lupta pentru evitarea retrogradării (locul 17, cu 21 de puncte), are mare nevoie de un atacant, după accidentarea gravă pe care Wesley a suferit-o chiar în prima zi a anului, în meciul cu Burnley, meci în care brazilianul a și marcat, în victoria echipei sale cu 2-1.
Wesley și-a distrus genunchiul, iar Aston Villa a confirmat azi că atacantul venit de la Brugge va rata restul acestui sezon.
Fanii îl cer și ei pe Andone: „E jucătorul perfect pentru noi!”
Suporterii lui Aston Villa au aflat de accidentarea lui Wesley și și-au adus aminte de faptul că Andone a mai fost pe lista clubului. Fanii au numai cuvinte de laudă pentru Andone: „E jucătorul perfect pentru noi, s-ar integra imediat în sistemul lui Dean Smith”, cred suporterii lui Aston Villa.
Andone a bifat 26 de meciuri în Premier League, în tricoul lui Brighton. Atacantul nostru a marcat 4 goluri în campionatul Angliei.
Alături de Andone, pe lista englezilor e și Michy Batshuayi, atacant de Chelsea ar vrea iar să scape, după ce belgianul a fost împrumutat de londonezi la Dortmund, Valencia și Crystal Palace.
Club fondat în urmă cu 145 de ani, Aston Villa a fost adversara Stelei în Cupa UEFA, în sezonul 1997-1998. Atunci, englezii s-au calificat în turul al patrulea, după înfrângerea de la București (1-2) și victoria de pe teren propriu cu 2-0.
A jucat ultimul meci împotriva lui Șumudică
Florin Andone n-a mai jucat pentru Galata de la începutul lunii noiembrie. Atunci, atacantul a fost titular în victoria cu Gaziantep, scor 2-0. Andone a ieșit însă accidentat de pe teren în minutul 11 și n-a mai putut juca în dubla României cu Suedia și Spania.
Internaționalul român ar urma să fie apt de joc în luna februarie.
2 goluri a marcat Andone pentru Galata