Florin Andone speră să se autodepășească și să devină cea mai bună versiune a sa la divizionara secundă Eldense.
Florin Andone are 30 de ani și a ajuns să joace la Eldense, locul 17 din Segunda Division, însă încă speră să își atingă apogeul carierei.
„Suntem fericiţi pentru faptul că echipa a făcut un pas înainte în ultimele trei jocuri (n.r. – fără înfrângere). Încerc să ajung la cel mai bun nivel al meu, să aduc experienţă şi pentru asta sunt recunoscător colectivului și antrenorilor. Mi-am dorit să joc la o echipă la care să fiu apreciat.
Sunt un atacant care dă totul. Sunt mulţumit de ceea ce ofer echipei, deşi obiectivul meu este să contribui mai mult pentru a-mi aduce recunoştinţa faţă de afecţiunea pe care mi-au arătat-o suporterii lui Eldense. Depinde de mine să dau 100%”, a declarat Florin Andone într-un interviu acordat spaniolilor.
În urmă cu ceva timp, Andone spunea că se simte foarte bine la Eldense.
„În vară, singurele oferte pe care le-am avut au fost din străinătate, din Turcia şi România. În Spania, lucrurile s-au desfăşurat cu încetinitorul.
Am 30 de ani, doi copii şi nu am mai stat de foarte mult timp cu familia. Nu îmi doream să câştig bani mai mulţi. Căutam un loc în Spania unde să joc şi am venit la Eldense fără să mă gândesc la altceva.
Într-o după-amiază am semnat contractul. Nu am avut nimic de obiectat, nici banii, nici condiţiile. Am vrut să ajung într-un loc în care să fiu iubit.
Sunt foarte fericit la Eldense. Sunt la doar două ore de casă. Nu am mai fost aşa aproape de casă de vreo 10 ani. Toată familia vine să mă vadă jucând. Mă bucur că echipa merge bine, iar eu primesc minute”, a spus Florin Andone, potrivit AS.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER