Florin Andone pleacă de la Galatasaray! Turcii vor să scape de el în următoarele zile

Florin Andone are o situație teribil de grea la Galatasaray, iar începutul acestui an este unul de coșmar pentru internaționalul român, în condițiile în care turcii sunt gata să scape de acesta în următoarele zile.

Presa din Turcia scrie că Andone are zilele numărate la Galatasaray, club care l-a împrumutat pe atacantul de 26 de ani la începutul sezonului, de la Brighton. Gruparea din Istanbul vrea să anunțe cât mai repede despărțirea de jucătorul român.

Andone, care a avut o ruptură a ligamentului colateral intern și o leziune parțială a ligamentului încrucișat anterior, la genunchiul drept, ar urma să revină în Anglia, în condițiile în care mai este sub contract cu Brighton.

A jucat ultimul meci împotriva lui Șumudică

Florin Andone n-a mai jucat pentru Galata de la începutul lunii noiembrie. Atunci, atacantul a fost titular în victoria cu Gaziantep, scor 2-0. Andone a ieșit însă accidentat de pe teren în minutul 11 și n-a mai putut juca în dubla României cu Suedia și Spania.

Internaționalul român ar urma să fie apt de joc în luna februarie.

2 goluri a marcat Andone pentru Galata

Publicat: 02 01. 2020, 15:16