„Fotbalul moare, noroc că o avem pe Barcelona!”. Unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai istoriei recente critică stilul defensiv al echipelor

Hatem Ben Arfa (32 de ani), fotbalistul formației franceze Rennes, a oferit un interviu în care a criticat stilul fotbalistic practicat de majoritatea echipelor. În același timp, fostul jucător de la PSG și Newcastle a lăudat jocul Barcelonei.

Considerat drept unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai perioadei recente, grație în special dribling-ului său, Ben Arfa a recunoscut că un transfer la Barcelona rămâne visul său și a lăudat abordarea catalanilor.

„Ei se distrează pe teren prin modul în care controlează mingea și joacă fotbal. Acum se pune prea mult accent pe apărare, este prea multă tactică. Din fericire, Barcelona ne aduce aminte de plăcerea de a juca, pentru că fotbalul moare. Am văzut asta și la Campionatul Mondial. Plăcerea de a juca a dispărut”, a declarat mijlocașul francez, pentru Marca.

În cariera sa, Ben Arfa a evoluat pentru Olympique Lyon, Olympique Marseille, Newcastle, Hull City, Nice, PSG și Rennes. Sezonul 2015/2016 a fost unul excelent pentru acesta, reușind 17 goluri în Ligue 1 pentru Nice. Performanțele sale i-au adus transferul la PSG, însă mijlocaul nu s-a adaptat pe „Parc des Princes” și a rămas liber de contract în vara anului trecut.

Hatem Ben Arfa evoluează la Rennes din septembrie 2018. Acesta a înscris șapte goluri și a oferit cinci pase decisive în toate competițiile din acest sezon.

Publicat: 02 04. 2019, 17:43
Actualizat: 02 04. 2019, 17:44