Zvonurile referitoare la despărțirea dintre Cristiano Ronaldo și Irina Shayk au început să ia amploare în urmă cu mai bine de o săptămână, atunci când fotbalistul lui Real Madrid s-a prezentat la gala „Balonul de Aur” fără frumoasa iubită alături de care nu rata nicio ocazie de a se mândri. Se pare că problemele între cei doi au început în decembrie, când Irina Shayk a refuzat să participe la ziua de naștere a mamei iubitului său. Unele dintre cele mai importante persoane din viața lui Ronaldo nu au reușit, în cei cinci ani de zile de când erau împreună, să ajungă la un numitor comun, iar gestul frumoasei fotomodele ar fi constituit cireașa de pe tort.
Câteva zile mai târziu, Irina Shayk nici măcar nu îl mai urmărea pe rețelele de socializare pe Ronaldo, iar lucrurile deveniseră destul de clare. Câștigătorul din acest an al „Balonului de Aur” pare însă să-și fi revenit foarte repede după despărțirea de cea alături de care a fost vreme de cinci ani. Presa internațională speculează o apropiere ciudată între el și Lucia Villalon, reporterul celor de la Real Madrid TV. Informațiile au fost amplificate de o poză postată de cei doi la întoarcerea de la gala din Zurich.
În vârstă de 26 de ani, Lucia Villalon pare să fi luat rapid locul Irinei în viața lui Ronaldo, cel care a emis și un comunicat prin care a anunțat despărțirea oficială de fotomodel: „După cinci ani, relația mea cu Irina Shayk a ajuns la final. Credem că este cel mai bine pentru noi să facem acest lucru acum. Îi urez Irinei toată fericirea”. Frumoasa prezentatoare a lui Real Madrid TV este singură de aproape doi ani, iar munca acesteia îi este respectată în mass-media din Spania, fiind considerată una dintre cele mai experimentate personaje pe teme sportive.
Nici aspectul ei nu a fost trecut cu vederea de fanii lui Real Madrid și nu numai, care s-au înghesuit să îi aprecieze pozele, ba chiar i-au și urat acesteia succes în relația cu fotbalistul portughez.
Fotografii cu noua iubită a lui Cristino Ronaldo, Lucia Villalon:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER