Francezii au scris despre transferul lui Andrei Rațiu la FC Barcelona! Ce au aflat jurnaliștii din Hexagon
Francezii de la publicația Sport au scris și ei despre transferul lui Andrei Rațiu (26 de ani) la FC Barcelona, mutare anunțată în premieră de Marca.
Jurnaliștii din Hexagon au confirmat interesul catalanilor pentru talentatul apărător dreapta și au dezvăluit că Rațiu este văzut ca un potențial înlocuitor pentru Jules Kounde (26), internațional francez cu 40 de apariții în tricoul primei reprezentative.
Andrei Rațiu, gata să îi ia locul lui Jules Kounde la FC Barcelona! Internaționalul francez, pe făraș
În urmă cu doar două zile, pe 27 noiembrie 2024, jurnaliștii de la publicația Marca au anunțat cu multă încredere că Andrei Rațiu a intrat în vizorul celor de la FC Barcelona. Vestea că fundașul ar putea fi implicat într-un transfer pe Camp Nou s-a împrăștiat cu rapiditate în presa internațională, iar între timp s-a aflat că reprezentații de la FC Barcelona chiar i-ar fi chemat la negocieri pe impresarii lui Andrei Rațiu.
Discuțiile dintre cele două părți sunt în plină desfășurare, iar acest lucru pare să fie confirmat și de jurnaliștii francezi de la publicația Sport.
Aceștia au dezvăluit că Hansi Flick nu mai este mulțumit de internaționalul lor, Jules Kounde, astfel că a decis să intre în cursa pentru semnătura lui Andrei Rațiu, care mai este dorit și de alte formații tari, precum Napoli sau Atletico Madrid.
FC Barcelona: Andrei Rațiu, în vizor pentru a-l înlocui pe Jules Kounde”, titrează Sport.fr, un material redactat joi, 28 noiembrie 2024.
Jules Kounde a fost fundașul dreapta al catalanilor, dar și al naționalei Franței, la ultimele meciuri oficiale. Însă, o greșeală pe care a comis-o în partida Celta Vigo – Barcelona 2-2, de pe 23 noiembrie, i-ar fi umplut paharul lui Hansi Flick:
După un început de sezon solid, Jules Kounde a făcut o greșeală gravă în timpul meciului cu Celta Vigo, care i-a pătat reputația printre suporteri și i-a slăbit statutul în cadrul echipei. Șefii de la FC Barcelona nu au trecut cu vederea acest aspect și acum par să se gândească la un înlocuitor pentru fundașul francez. Jucătorul vizat este Andrei Rațiu, actualul apărător dreapta al lui Rayo Vallecano. La 26 de ani, fundașul român mai are contract cu clubul său până în 2028, dar le-a atras atenția catalanilor, care au trimis scouteri să îl monitorizeze încă din timpul EURO. Rațiu a dat dovadă de calități grozave, marcând un gol și oferind un assist în cele 11 apariții din La Liga pe care le-a bifat în acest sezon. Astfel, FC Barcelona ar putea face o ofertă pentru fundașul dreapta, din dorința de a-i crea concurență lui Kounde sau chiar pentru a-l înlocui”, se arată în articolul francezilor de la Sport.fr.
Kounde mai are contract cu FC Barcelona până în 2027
Jules Kounde a fost transferat de FC Barcelona în iulie 2022, de la Sevilla, pentru suma de 50.000.000 de euro. Talentatul apărător francez mai are contract pe Camp Nou până la data de 30 iunie 2027, astfel că Barcelona ar putea fi tentată să îl vândă în următoarele ferestre de mercato, pentru a nu ajunge să îl piardă gratis.
Cotat la 55.000.000 de euro de Transfermarkt și cu 40 de apariții bifate în naționala mare a Franței, Jules Kounde reprezintă, cu siguranță, o variantă de transfer pentru multe dintre cluburile importante ale Europei.
În afară de Sevilla și FC Barcelona, Kounde a mai reprezentat-o doar pe Bordeaux.