Franck Ribery, întâmpinat la Fiorentina cu cântecul lui Adi Mutu | VIDEO. Cine l-a convins pe francez să vină în Italia și cum i-a înfuriat deja pe fanii lui Juventus

Franck Ribery (36 de ani) a devenit noul jucător al celor de la Fiorentina, miercuri, iar fostul fotbalist a fost întâmpinat de un grup uriaș de susținători ai fanilor echipei din Serie A.

După ce a semnat contractul pentru următoarele două sezoane, Ribery a ieșit în fața fanilor, având un tricou și un fular al echipei. Numeroșii suporteri prezenți în preajma fostului fotbalist de la Bayern Munchen au început să scandeze „Il Fenomeno” (n. red. – Fenomenul). La fel era alintat de suporterii din Florența și Adrian Mutu, un jucător foarte iubit la formația viola.

Luca Toni l-a convins

Deși a ajuns la 36 de ani, vârstă la care fostul său coleg Arjen Robben a decis să se retragă, Ribery a ales să înceapă o nouă aventură. Francezul spune că a contat foarte mult și sfatul fostului campion mondial Luca Toni, care a evoluat la Fiorentina. Toni și Ribery au fost colegi la Bayern Munchen timp de două sezoane și jumătate, în perioada 2007-2010.

„Sunt fericit că am venit și că mă aflu aici, alături de familia mea. Am discutat cu Fiorentina în ultima săptămână, dar și cu Toni, care mi-a spus că este un club uriaș, într-un oraș frumos. Îmi place aici, chiar și limba. Nu o înțeleg perfect, dar e în regulă”, a spus Ribery, pentru gianlucadimarzio.com.

S-a certat deja cu fanii lui Juve

Deși abia a sosit în Italia, Ribery i-a deranjat pe fanii lui Juventus printr-o postare făcută pe contul său de Instagram. Francezul a publicat, marți, o fotografie din sala de forță, atașând mesajul „Gata pentru o nouă provocare”. La scurt timp, Luca Toni a comentat amuzat: „Fratele meu, uriaș jucător! Vei veni în Italia?”. Ribery a răspuns în aceeași manieră și ar fi jignit-o pe Juventus printr-o scandare des întâlnită la fanii rivalei campioanei Italiei. Ulterior, ultimul comentariu a fost șters.

 

Publicat: 22 08. 2019, 08:24
Actualizat: 22 08. 2019, 08:25