Gareth Bale a spart gheața! Mijlocașul a reușit să marcheze din nou pentru Real Madrid. Cât a trecut de la ultimul gol al galezului
Gareth Bale a spart gheața pentru Real Madrid. Mijlocașul originar din Țara Galilor a deschis scorul pentru formția sa în meciul câștigat,scor 0-2, pe terenul celor de la Eibar. Acesta nu mai marcase pentru formația antrenată de Rafa Benitez din luna august. Galezul a fost adus la Real Madrid în urmă cu două sezoane și jumătate, iar în primele două sezoane a marcat 15, respectiv 13 goluri. În acest sezon galezul a performat mult sub așteptări.
Extrema de 26 de ani nu a mai marcat pentru „galactici” din august, din victoria cu 5-0 în fața lui Betis Sevilla. Atunci a reușit o „dublă” pentru madrileni. Golurile sale din urmă cu trei luni nu au fost urmate de evoluții la fel de bune, motiv pentru care presa spaniolă a început să-l critice.
„Absolut nimic din partea unui fotbalist de prim nivel, cel mai scump transfer din istoria clubului”, scria Marca, imediat după umilința Realului din El Clasico.
101 milioane de euro le-a plătit Real Madrid celor de la Tottenham în schimbul lui Bale. Galezul a fost adus în vara lui 2013
articol publicat de Andrei Pal