Gareth Bale e aproape să plece de la Real Madrid, dar tocmai l-a depășit pe legendarul Ronaldo după golul din Cupa Spaniei
Gareth Bale a reușit primul gol din 2020 în Cupa Spaniei, în victoria Realului cu Unionistas de Salamanca, scor 3-1, iar reușita galezului, care nu mai e dorit pe Bernabeu, a fost una cu adevărat specială.
Atacantul lui Zidane a ajuns la 105 goluri pentru madrileni, în 246 de partide, iar Bale, care a marcat primul gol al echipei sale în Cupă, în minutul 18, l-a depășit pe brazilianul Ronaldo, care a punctat de 104 ori pentru iberici, în 177 de meciuri.
Liga Campionilor, marele regret al lui Ronaldo
Ajuns pe Bernabeu în 2002, Ronaldo Luis Nazario de Lima n-a câștigat Liga Campionilor, spre deosebire de Gareth Bale, care a cucerit acest trofeu de patru ori după ce a venit la Madrid în 2013, de la Tottenham.
În vârstă acum de 43 de ani, brazilianul (trecut și pe la Barcelona) a cucerit cu Real Madrid La Liga, Cupa Intercontinentală și Supercupa Spaniei.
Marele atacant brazilian, de două ori campion mondial (1994 și 2002) a ajuns în 2007 la AC Milan, iar apoi și-a încheiat o carieră superbă în 2011, la Corinthians.