Gattuso, instalat deja antrenorul lui Napoli! Ce contract a putut să accepte și obiectivul principal
Gennaro Gattuso a fost instalat deja antrenorul lui Napoli. Antrenorul a fost astăzi prezentat presei într-o conferință de presă în care a oferit primele detalii referitoare la numirea sa. În trecut pe banca lui Milan, acesta a acceptat un contract de tip „provizoriu”, întâlnirea dintre el și patronul De Laurentiis producându-se duminca trecută, după egalul dezamăgitor al lui Napoli cu Udinese.
Gattuso, instalat deja antrenorul lui Napoli
„Am spus da lui Napoli imediat, a fost ușor. E o mare echipă a Italiei și a Europei. Eu cred că 99% dintre jucători sunt funcționali cu tipul de fotbal pe care doresc să îl propun. Cu președintele m-am întâlnit pentru prima dată duminca trecută, la ora 21:00, în birourile de la Filmauro (n.r. – birourile companiei media condusă de Aurelio De Laurentiis). Am venit cu șase ore înainte și am plecat cu șase ore după întâlnire pentru a evita jurnaliștii. Am vorbit și cu Carlo Ancelotti, i-am transmis de ce am ales să vin. Este un om extraordinar, o persoană specială. Această echipă nu poate stă în afara Europei, obiectivul este să recuperăm punctele și să ne întoarcem în zona Champions. Napoli trebuie să domine toate partidele, eu pot să o fac, trebuie să mă ajute și conducere”, a declarat Rino în conferința de presă de învestire.
Contract de antrenor provizoriu
Totodată, legenda milanistă a dezvăluit tipul de contract pe care l-a acceptat pentru a-i antrena pe „i partenopei”. Oferite chiar de tehnician până a le afla jurnaliștii italieni, detaliile arată că Gattuso este o soluție provizorie, instalată pentru a redresa echipa în lupta pentru Champions League.
„Am acceptat un contract de șase luni, Napoli este o mare oportunitate pentru mine. Mă faceți să râd când vorbiți de durata contractului. În meseria noastră suntem legați de rezultate și gata. Șase luni, un an în plus opțiune în contract, restul discuțiilor sunt inutile!”, a tranșat subiectul italianul de 41 de an