Genoa lui Ionuț Radu, făcută KO de Inter! VIDEO | Românul a încasat patru goluri de la fosta sa echipă. Icardi a revenit cu gol

Genoa, echipa portarului român Ionuț Radu (21 de ani), a pierdut categoric meciul cu Inter Milano, disputat miercuri, scor 0-4, în runda cu numărul 30 din Serie A.

Cu Mauro Icardi revenit printre titularii lui Inter după aproximativ două luni, Inter nu i-a dat nicio șansă celor de la Genoa. Gagliardini a deschis scorul în minutul 15, reluând din careu după centrarea lui Asamoah. 

Icardi a trimis în bară cinci minute mai târziu, din poziție unu contra unu cu Radu, însă argentinianul s-a revanșat în minutul 40, provocând eliminarea lui Romero și obținând un penalty pe care tot el l-a transformat.
 
Genoa a fost în corzi în actul secund, încasând alte două goluri. Perisic (54′) și Gagliardini (81) au punctat după pauză, ultimul grație tehnologiei liniei porții, iar Inter Milano își consolidează locul trei în Serie A, cu 56 de puncte, la patru lungimi de rivala AC Milan.
 
VIDEO cu golurile încasate de Ionuț Radu 
 
Deși a încasat patru goluri, Ionuț Radu nu se poate face vinovat pentru primirea vreunuia dintre goluri. În plus, căpitanul echipei naționale U21 a făcut ca Genoa să nu înregistreze un eșec și mai rușinos, grație paradelor sale în fața lui Perisic (51′) și Politano (74′). În urma acestei înfrângeri, Genoa rămâne pe locul 11 în Serie A, cu 33 de puncte, la cinci lungimi de primul loc retrogradabil. În următoarea rundă, „grifonii” vor înfrunta o altă forță din Italia, Napoli.
Publicat: 04 04. 2019, 00:08
Actualizat: 04 04. 2019, 00:09