Gerard Pique explică de ce nu este căsătorit cu Shakira după 12 ani de relație: „Funcționam bine ca un cuplu!”
În vara anului 2010, naționala Spaniei a cucerit în premieră Cupa Mondială la fotbal, după o campanie în care Gerard Pique (35 de ani) a fost unul dintre pilonii formației lui Vicente Del Bosque.
Artista columbiană Shakira (45 de ani) a fost și ea una dintre atracțiile principale ale spectacolului fotbalistic din Africa de Sud, aceasta interpretând piesa „Waka Waka”, imnul oficial al competiției.
Soarta a făcut ca aceștia să ajungă împreună, după ce s-au cunoscut în acea vară. Fotbalistul a rememorat cum și-a cunoscut partenera, promițându-i acesteia în cadrul ceremoniei de deschidere că se vor reîntâlni si la finală, lucru care s-a și intâmplat.
Gerard Pique dezvăluie motivul pentru care nu și-a unit încă destinul cu al Shakirei
In ciuda faptului că starul Barcelonei și Shakira formează un cuplu de aproape 12 ani, cei doi nu sunt căsătoriți, si conform acestora, nu este un subiect presant pentru ei. Nici măcar nașterea celor doi băieți ai cuplului (Milan și Sasha) nu i-a putut face să se răzgândească.
„Nu suntem căsătoriți. Asta este mentalitatea ei. Dar îmi place cum suntem acum. Avem doi copii, funcționăm bine ca un cuplu. Așa că nu este nevoie să fim și căsătoriți”, a declarat Pique, citat de Mundo Deportivo.
Mai mult, in urmă cu câțiva ani, Shakira a admis că îi este frică de căsătorie, declarând că nu dorește ca fundașul, care a bifat peste 600 de prezențe în toate competițiile pentru Barcelona, să o vadă ca pe o soție.