Gianluigi Donnarumma, extrem de emoționat înainte de duelul cu AC Milan, fosta sa echipă: „O mare familie! Acel club mi-a oferit totul!”
În contextul în care a jucat timp de șase ani la echipa mare a celor de la AC Milan, Gianluigi Donnarumma, portarul PSG-ului, a mărturisit că meciul cu formația milaneză va avea o mare încărcătură emoțională pentru el.
Gianluigi Donnarumma, extrem de emoționat înainte de duelul cu AC Milan, fosta sa echipă: „O mare familie! Acel club mi-a oferit totul!”
Miercuri, 25 octombrie, ora 22:00, Paris Saint-Germain se va duela cu AC Milan în cea de-a treia rundă a grupelor UEFA Champions League. Înainte de partida de pe Parc des Princes, Gianluigi Donnarumma, portarul campioanei Franței, a spus că îl va emoționa extrem de tare faptul că va juca împotriva fostei sale echipe.
„Un meci foarte emoționant pentru mine. Să întâlnesc din nou Milan este o mare emoție, va fi o provocare specială. Mă simt foarte bine aici, există o mare familie la PSG, ca și la Milano. Am fost acolo de la 8 ani, clubul mi-a oferit totul și le voi mulțumi pentru totdeauna”, a spus portarul italian, potrivit jurnalistului Nicolo Schira.
Agentul lui Gianluigi Donnarumma dezvăluie cât de mult l-a dorit Juventus pe goalkeeper-ul italian: „Ei l-au vrut și au oferit un jucător sau bani”
Enzo Raiola, agentul lui Gianluigi Donnarumma, a dezvăluit că Juventus l-a dorit pe portarul italian înainte de a semna cu PSG.
„AC Milan l-a pierdut gratis pe Donnarumma. A fost greșeala lor. Maldini i-a spus că Milan l-a adus pe Maignan, Gigio nu trebuia să plece niciodată pe gratis. Juventus l-a vrut și a oferit un jucător sau bani”, a spus Enzo Raiola, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano pe rețelele social media.