Gică Hagi, tachinat de secundul lui Steven Gerrard. „I-am zis asta…ca să nu se mândrească pe Ibrox!”

Gică Hagi a dat o fugă până în Glasgow pentru a vedea meciul dintre Rangers și Sporting Braga, scor 3-2, iar ”Regele” a avut o întâlnire cu secundul lui Steven Gerrard, cel care a ținut să îl tachineze și i-a amintit fostului internațional român de eșecul României cu 2-1 în fața Scoției, în preliminariile EURO 1992.

Înaintea meciului cu Braga în care Ianis Hagi a reușit ”dubla”, Gică Hagi a vorbit atât cu Steven Gerrard, cât și cu secundul acestuia, Gary McAllister, cel pe care l-a avut adversar în preliminariile EURO 1992. Fostul internațional scoțian s-a ținut de glume și a dezvăluit cum a încercat să-l tachineze pe patronul lui FC Viitorul.

Secundul lui Steven Gerrard l-a tachinat pe Gică Hagi

”Am vorbit cu Gheorghe (n.r. Hagi) înainte şi după meci. A trebuit să-i amintesc că i-am bătut cu 2-1 pe Hampden, doar ca să nu se mândrească pe Ibrox ca şi cum ar fi cel mai important de acolo. Trebuie să spun că a fost unul dintre jucătorii mei preferaţi şi nu spun asta doar pentru că l-am transferat pe fiul său. Hagi a fost atunci unul dintre cei mai buni jucători în faţa căruia am jucat”a declarat Gary McAllister, citat de Daily Record.

Gary McAllister a rămas impresionat de Ianis Hagi

Gary McAllister a vorbit și despre decizia lui Ianis Hagi de a veni împrumut la Rangers și susține că internaționalul român nu a avut nicio problemă să se adapteze în Scoția și a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia. ”A venit aici, se bucură de fiecare antrenament şi s-a adaptat foarte repede. Are talent, nu există niciun dubiu. Dilema pentru mine este dacă trage cu piciorul drept sau cu cel stâng”a continuat McAllister.

  • 5 milioane de euro trebuie să plătească Rangers dacă vrea să îl transfere pe Ianis Hagi de la Genk
Publicat: 23 02. 2020, 15:17