Gică Popescu a venit cu un răspuns tranșant în legătură cu transferul lui Denis Alibec. În ce condiții se va întoarce fotbalistul la Farul.
Gică Popescu a vorbit despre situația în care se află Denis Alibec, jucătorul care evoluează pentru gruparea Muaither și care este dorit de constănțeni să revină la Farul.
Președintele „marinarilor” a precizat că atacantul încă se află sub acord cu clubul din Qatar, asta în ciuda faptului că se zvonea că Denis Alibec a rămas liber de contract.
„Este jucător sub contract la altă echipă. Să dea Dumnezeu să rămână liber și să vină la noi. Cine nu și l-ar dori? Facem supoziții fără să știm”, a afirmat Gică Popescu, potrivit publicației Digi Sport.
Denis Alibec a evoluat în 21 de partide pentru gruparea Muaither în stagiunea precedentă, timp în care a înscris cinci goluri și a dat patru pase decisive.
De altfel, și Gică Hagi a vorbit despre Denis Alibec, „Regele” spunând că fotbalistul cotat la 700.000 de euro este binevenit la formația sa. Totuși, managerul de la Farul a subliniat faptul că decizia îi va aparține atacantului, cel care ar vrea să obțină un contract tot în străinătate.
„Trebuie să-l întrebați pe Denis (n.r. Alibec) dacă vrea să revină, e decizia lui. Eu nu vreau să intru în aceste lucruri, chiar dacă e clar că el e binevenit oricând acasă. E casa lui, știe și el.
Depinde de el, de cum vede lucrurile și de oportunitățile pe care le are. Atunci, indiferent de orice, el poate veni acasă oricând. Am înțeles că prioritatea lui este să găsească ceva afară. Dacă nu va reuși, vine la noi”, a afirmat Gică Hagi, în timpul unei conferințe de presă.
După eliminarea selecționatei României de la Campionatul European din Germania, Denis Alibec a mărturisit că își dorește să se întoarcă la formația Farul, dar doar dacă nu vor apărea oferte mai tentante din străinătate pe numele lui. Totuși, jucătorul a precizat că dacă va fi nevoit să revină în țara noastră, unica echipă la care ar vrea să evolueze rămâne Farul.
„Aș vrea să continui să evoluez în străinătate. Am și eu o vârstă și vreau să mă realizez, dar dacă m-aș întoarce în țară, aș juca doar la Farul. Am mai spus asta”, a explicat Denis Alibec, potrivit sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER