Gică Popescu, despre anunțul previzibil al lui Leo Messi: „Eu ce v-am spus? El va termina fotbalul la Barcelona”
Gică Popescu (52 de ani), fost fundaș central la Barcelona în perioada 1995-1997, nu este deloc impresionat de anunțul lui Lionel Messi cu privire la decizia de a continua pe Camp Nou.
Fostul căpitan al Barcelonei, Gică Popescu, a comentat declarațiile oferite de către Leo Messi cu privire la „telenovela” iscată în ultima perioadă în jurul său și susține că se aștepta ca argentinianul să nu plece de la echipă.
Gică Popescu: „Messi va termina fotbalul la Barcelona”
Mai mult decât atât, fostul mare fotbalist român consideră că Leo Messi își va încheia cariera la Barcelona sau se va întoarce acasă, în Argentina, nicidecum nu se va transfera, spune el, la o altă echipă din Europa.
„Eu ce v-am spus? Am spus de prima dată că eu nu cred că va pleca. Cred că a fost o strategie de-ale lui. Eu cred că acolo va termina fotbalul, la Barcelona.
Sau dacă va pleca, va pleca în America sau în Argentina, la el. Nu-l văd la Manchester City sau la o altă echipă în Europa”, a spus Gică Popescu, pentru Digi Sport.
Prima reacție a lui Leo Messi
„Eram sigur că pot pleca liber, președintele mereu mi-a spus că la finalul fiecărui sezon pot decide dacă rămân sau nu. Acum se bazează pe faptul că nu am spus asta înainte de 10 iunie, o dată la care eram în luptă pentru La Liga și în mijlocul acestei pandemii groaznice, care a afectat tot sezonul.
De aceea am decis să rămân la club. Voi continua la acest club, pentru că președintele mi-a spus că singura varianta de a pleca este achitarea clauzei de 700 de milioane de euro, ceea ce e imposibil.
Mai exista o variantă, aceea de a avea un proces cu clubul, dar nu aș merge niciodată la tribunal împotriva Barcelonei, pentru că este clubul pe care îl iubesc și care mi-a dat totul. E clubul vieții mele, aici mi-am făcut viața. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să fac asta”, a spus Leo Messi, pentru Goal.com.