Gică Popescu, preşedintele celor de la Viitorul, a explicat care e situaţia actuală a lui Ianis Hagi. Oficialul echipei patronate de Gică Hagi crede că de la începutul anului viitor internaţionalul român va evolua mai mult la Genk şi va reuşi să se impună în „primul 11” al campioanei Belgiei.
„Ianis nu are nevoie să revină la echipă (n.red. – Viitorul), pentru că este foarte bine acolo unde este, chiar dacă a jucat mai puţin în ultima perioadă. Este nevoie şi de adaptare la copii, aşa cum este Ianis, Băluţă şi ceilalţi tineri care au plecat.
E nevoie de o perioadă de adaptare de şase luni de zile. Eu i-am spus asta de când a plecat, să nu se sperie atunci când nu va juca meci de meci, aşa cum a făcut-o în perioada în care era la Viitorul. Are nevoie de adaptare, are nevoie să asimileze noul sistem de joc, noua mentalitate, noua viaţă… Eu sunt convins că Ianis, începând cu luna ianuarie, când se va relua campionatul, va reuşi să joace mai mult” , a declarat Gică Popescu.
Ianis Hagi (21 de ani) a jucat în 18 meciuri, în toate competiţiile, la Genk şi a marcat de trei ori, reușind și patru pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER