Gigi Becali îl pune la zid pe Tavi Popescu: „Nu mai e același!” De ce ar putea să fie vina antrenorului Toni Petrea pentru scăderea de formă a jucătorului
Gigi Becali l-a pus la zid și pe Octavian Popescu, după ce FCSB a cedat pe terenul lui Saburtalo Tbilisi, scor 0-1.
Patronul roș-albaștrilor nu l-a mai recunoscut nici pe Octavian Popescu, care a jucat modest în partida din Georgia, din preliminariile Conference League.
„Tavi Popescu este un jucător cum era şi Rareş Ilie, cum mai sunt şi alţi jucători tineri, care sunt în atenţia multor cluburi. La Tavi Popescu pretenţiile clubului le ştie toată lumea”, a spus recent Victor Becali.
Gigi Becali nu l-a iertat nici pe Octavian Popescu: „E ceva în neregulă, mă depășește!”
Gigi Becali l-a criticat și pe Octavian Popescu și a dat de înțeles că acesta a jucat și el slab la Tbilisi.
„Octavian Popescu nu mai este ăla! Nu-l mai cunoști. E ceva în neregulă, mă depășește. Să vorbesc cu jucătorii, ce se întâmplă. Ei stau pe teren și se uită la adversar”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
„Gigi Becali îl prețuiește foarte mult pe Octavian Popescu, un mijlocaș de bandă născut în anul 2002, care este considerat deja noul Mutu. Românul este un fotbalist de mare talent, inspirat și care gândește rapid. Dar driblingul este cu siguranță cel mai important aspect din repertoriul său.
A arătat că poate face ravagii când este în apropierea careului, fără a uita calitatea lui de a-și ajuta coechipierii cu pase de gol”, au scris recent jurnaliștii de la Tuttomarcatoweb.com.