Giorgio Chiellini, operat după accidentarea groaznică suferită la antrenament. Cât va lipsi căpitanul lui Juventus

Clubul Juventus a anunțat, marți seară, faptul că fundașul Giorgio Chiellini (35 de ani) a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi și va lipsi aproximativ șase luni de pe teren.

Operația reușită a avut loc la o clinică din Innsbruk și a fost condusă de profesorul Christian Flink, în prezența doctorului lui Juventus, Tzouridis.

Giorgio Chiellini, căpitanul lui Juventus, a suferit o accidentare la antrenamentul de vineri, diagnosticul fiind ruptură a ligamentelor încrucișate. Fundașul ar putea reveni pe teren abia la începutul lunii martie a anului viitor.

Fundașul de 35 de ani a fost integralist pentru Juventus în primul meci din campionat al acestui sezon, contra lui Parma, scor 1-0. Italianul a fost cel care a înscris golul victoriei, în minutul 21.

Chiellini evoluează la Juventus din 2005, acumulând pentru torinezi peste 500 de partide oficiale și numeroase trofee. Printre acestea se numără opt titluri în Sereie A, patru Cupe ale Italiei și patru Supercupe ale Italiei.

 

 

 

Publicat: 04 09. 2019, 17:09
Actualizat: 04 09. 2019, 17:10