Giovanni Becali a reacționat imediat după atacul neașteptat al lui Ianis Hagi la adresa sa! Cel mai influent impresar din România a tras linie în relația cu fiul lui Gică Hagi: „Doamne ferește!”
Giovanni Becali a oferit prima reacție după ce Ianis Hagi l-a atacat fără milă pe cel mai influent impresar din România.
Ianis Hagi a făcut o declarație care l-a șocat și pe Giovanni Becali. Internaționalul român a atras atenția să nu se mai folosească declarațiile celebrului impresar ca și cum ar fi ale sale sau ale impresarului său. Giovanni Becali a reacționat imediat și a precizat că și-a dorit mereu doar binele pentru fiul lui Gică Hagi și nu și-a asumat rolul de impresar al acestuia.
Giovanni Becali, prima reacție după atacului lui Ianis Hagi: „I-am luat apărarea”
Ianis Hagi are un viitor incert la Glasgow Rangers, iar în ultima vreme Giovanni Becali a vorbit despre situația mijlocașului român și posibilele mutări la alte echipe din Superliga sau străinătate. Jucătorul nu a fost încântat de faptul că presa din România ia în calcul declarațiile lui Becali ca fiind venite din partea impresarului său fiindcă de fapt acesta ar avea un alt impresar.
Cu tot respectul pentru presă și ca să clarific, vă rog nu mai folosiți declarațiile lui Giovanni Becali ca și cum ar fi ale impresarului meu sau ale mele. Nu este impresarul meu, sunt sub contract cu agenția Actalent de mai bine de 4 ani și ei sunt singurii care mă reprezintă și care vorbesc în numele meu”, a fost mesajul postat de Hagi pe contul personal de Instagram.
La scurt timp de la postarea lui Ianis Hagi, Giovanni Becali a oferit prima reacție și a dat de înțeles că el i-a vrut doar binele jucătorului și niciodată nu a pretins că e impresarul său.
Doamne ferește. Eu am vorbit doar spre binele lui. Niciodată nu am pretins ca sunt impresarul lui. Mereu i-am luat apărarea și atât, nimic mai mult”, a spus Giovanni Becali, pentru iAMsport.ro.
Ianis Hagi, posibil deranjat după ce scoțienii au interpretat declarațiile lui Giovanni Becali și ar fi pus „paie pe foc” în relația sa cu Philippe Clement
Jurnaliștii de la dailyrecord.co au vorbit despre presiunea pusă de fani pe Philippe Clement pentru readucerea lui Ianis Hagi la prima echipă mai ales că Rangers a pierdut în fața marii rivale de la Celtic ultimul meci din campionat.
Aceștia au luat în considerare și una dintre declarațiile impresarului Giovanni Becali, care a spus că presiunea fanilor asupra tehnicianului belgian ar putea lucra în favoarea mijlocașului român.
Philippe Clement nu va avea de ales decât să îl recheme pe Ianis Hagi în echipa lui Rangers dacă aceasta va continua să dezamăgească pe teren. Asta este în acord cu declarația agentului internaționalului român, care susține că presiunea exercitată de fanii de pe Ibrox asupra antrenorului belgian, aflat în plină criză, ar putea lucra în favoarea lui Hagi”, au scris scoțienii.