Manchester United a suferit o eliminare rușinoasă din Europa League: considerată poate favorita competiției din ultimele opt echipe rămase, „diavolii roșii” au pierdut la scor de neprezentare, 0-3, returul cu Sevilla, după 2-2 pe Old Trafford, iar fotbaliștii lui Erik ten Hag, în frunte cu Maguire și David De Gea, au devenit ținta ironiilor internauților.
Primul gol încasat de Manchester United în deplasarea din Spania a venit după o greșeală comună a lui David De Gea și Harry Maguire, fapt ce i-a transformat în ținta glumelor pe Internet.
Portalul SofaScore l-a notat pe fundașul englez cu 6.3 și pe portarul spaniol cu 5.6, două dintre cele mai mici note ale echipei.
AS Roma – Bayer Leverkusen și Juventus – Sevilla sunt semifinalele acestei ediții de Europa League. Manșele tur se vor juca pe 11 mai, iar cele retur o săptămână mai târziu, pe 18 mai. Finala de la Budapesta se va disputa pe 31 mai.
„Trebuie să recunosc asta (n.r. că Sevilla a fost superioară). Ăsta e adevărul. E de neacceptat așa ceva, dar am arătat în trecut că putem să ne revenim după momente grele. Avem nevoie de începuturi de meci mai bune, cu dorință, cu un nivel de concentrare ridicat.
Cred că jucătorii au arătat în trecut că merită să fie aici, dar astăzi nu am fost suficient de buni. Nu ne-am ridicat la standardele unui club ca Manchester United.
E portarul cu cele mai multe meciuri fără gol primit din Premier League, asta arătă că e un goalkeeper foarte capabil”, a spus Erik ten Hag, conform presei britanice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER