Guardiola șochează într-un interviu inedit: „N-am fost niciodată cel mai bun antrenor din lume! Da-mi o echipă care nu e Manchester City și nu voi mai câștiga”
Pep Guardiola are o carieră impresionantă, însă catalanul rămâne modest după ce a adunat trofee pe bandă rulantă în Spania, Germania și Anglia. Într-un interviu inedit, Guardiola a mărturisit că nu s-a simțit cel mai bun din lume nici măcar la Barcelona, acolo unde a câștigat La Liga, Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.
„N-am simțit niciodată că sunt cel mai bun antrenor din lume! Niciodată, în viața mea! Nici măcar atunci când am luat șase titluri la rând cu Barcelona, n-am simțit asta niciodată, chiar și când am făcut tripla. Am câștigat atâtea trofee pentru că am avut jucători extraordinari. Sunt în lume manageri incredibili, dar care n-au astfel de jucători. Dă-mi o echipă care nu e Manchester City și nu voi câștiga trofee”, a spus Guardiola.
Pep Guardiola, 29 de trofee! E cel mai titrat antrenor din Premier League
Catalanul care o pregătește pe Manchester City are cifre formidabile la 49 de ani. În total, fostul mare fotbalist a adunat nu mai puțin de 29 de trofee cu Barcelona, Bayern și Manchester City. Campion de două ori în La Liga cu Barcelona, Guardiola a câștigat trei titluri în Bundesliga cu Bayern, iar în Premier League a fost de două ori la rând campion cu City.
Pep a câștigat însă Liga Campionilor doar cu Leo Messi în echipă, în 2009 și 2011. Guardiola a cucerit de trei ori și Supercupa Europei, cu Barcelona și Bayern.
Juventus îl vrea din vară pe Guardiola
Pep Guardiola ar putea să ajungă în vară la Juventus. Italienii au planuri mari și vor să-l aducâ lângă Cristiano Ronaldo tocmai pe Leo Messi, vedeta Barcelonei.
”Stilul de fotbal italian e foarte negativ, foarte defensiv. Să câștigi cu 1-0 a fost mereu îndeajuns pentru italieni. Dar Guardiola, dacă va merge în Italia, va schimba complet asta. El își impune stilul de fotbal oriunde se duce. O va transforma pe Juventus”, e convins Sam Allardyce.