Habib Habibou a lăsat Franța pentru prima provocare în afara Europei. Cu ce echipă a semnat pe un sezon
Habib Habibou și-a reziliat contractul cu RC Lens, echipă pentru care juca din iarna lui 2017, și și-a găsit rapid alt angajament. Ajuns la 30 de ani, fostul stelist a semnat cu Qatar SC, fiind deja prezentat oficial la noua grupare.
Conform informațiilor oferite de presa din Qatar, Habibou a semnat o înțelegere valabilă pe un sezo, urmând ca aceasta să se prelungească în cazul în care randamentul său e cel așteptat de conducătorii lui Qatar FC.
Iar experiența în Qatar e prima pentru Habibou în afara Europei. Atacantul care a jucat în Ghencea în 2008, când a fost împrumutat de la Charleroi și a reușit un singur gol în opt meciuri, mai evoluase, de-a lungul carierei, pentru PSG, Tubize, Zulte Waregem, Leeds, Gent, Rennes, Gaziantepspor și Lens, echipă de la care a plecat în această vară, după un singur meci jucat în acest sezon.
Un milion de euro mai valorează Habib Habibou, la 30 de ani.