Harlee Dean, fundașul celor de la Brentford, a salvat viața unui fan de doar 8 ani. „Am vrut doar să văd dacă puștiul e în regulă. Sunt lucruri mult mai importante decât fotbalul!”. Cum au decurs evenimentele
În vârstă de doar 8 ani, un fan al celor de la Brentford a fost lovit de o mașină în afara stadionului Griffin Park, chiar după încheierea partidei contra celor de la Nottingham Forest. Fundașul Harlee Dean împreună cu doctorul echipei i-au acordat primul ajutor puștiului, până la sosirea unei ambulanțe. Dean, cel care a fost eliminat în meciul câștigat de echipa, 2-1, pe Griffin Park, se îndrepta spre casă și l-a observat pe tânărul suporter fiind lovit și aruncat câțiva metri mai în față.
Ted Starkey pe numele său, a fost transportat la spital, unde i-a fost verificată starea de sănătate. Copilul prezenta lovituri în zona spatelui, coloanei și a gâtului. În afara câtorva vănătăi și a unor dureri la spate, puștiul de 8 ani se află acum în afara orcărui pericol.
Dean a povestit pentru cei de la Sportsmail exact cum a decurs situația. „Mă îndreptam spre casă, când am observat mai mulți fani strânși în jurul unui pub. După câteva secunde am auzit un zgomot puternic, iar imediat după un copil plângând. Am văzut puștiul întins pe jos și am fugit imediat după doctorul echipei, Matt Stride, care i-a acordat primul ajutor.
Din fericire, ambulanța a sosit foarte repede. Am vrut doar să verifice dacă puștiul este în regulă. Am înteles de la medici că acum starea lui este stabilă. M-am bucurat să aud acest lucru!”, a relatat Harlee Dean, pentru publicația britanică.
Pe durata partidei, Dean a primit cartonașul roșu și a fost trimis la vestiare, în urma unei intrări dure asupra lui Jonathan Williams, dar Brentford a reușit să obțină cele trei puncte, chiar dacă au jucat cu un om mai puțin pe teren.
„A fost o după-amiază plină de evenimente. Această întâmplare mi-a scos din minte toate problemele mele. Sunt lucruri mult mai importante în viață decât meciurile de fotbal. Ted abia a împlinit 8 ani”, a mai aduăugat fundașul.
sursa foto: skysports.com
articol publicat de Andrei Pal