Tottenham a fost eliminată de către AC Milan în optimile Ligii Campionilor, iar Harry Kane (29 de ani) este pe picior de plecare și există șanse să o părăsească pe echipa din capitala Angliei.
Există posibilitatea ca după eliminarea cu AC Milan din UEFA Champions League, atacantul englez să ia în considerare o posibilă plecare de la Tottenham. Vârful nu a reușit să câștige nici măcar un trofeu în cei 13 ani petrecuți la Spurs.
Thierry Henry, fostul atacant al lui Arsenal, i-a dat un sfat lui Harry Kane și i-a spus că cel mai bine pentru el ar fi să plece de la formația londoneză. Nu este prima dată când fotbalistul este pe picior de plecare.
„Dacă aș fi în locul lui, aș pleca. Un astfel de jucător de calibru nu ar trebui să vorbească doar despre golurile sale la sfârșitul carierei. Dacă aș fi el, nu aș putea dormi noaptea dacă tot ce aș putea vorbi sunt realizările mele.
Este o realizare grozavă (n.r. Harry Kane este golgheterul all time al lui Spurs) și am un respect enorm pentru el, cred că este remarcabil. Dar dacă acesta este singurul lucru pe care îl poți aduce la masă la sfârșitul carierei, este greu pentru mine”, a declarat Henry, fostul atacant al lui Arsenal, pentru cei de la CBS Sports.
Jamie Carragher, fostul jucător al lui Liverpool, a spus că vârful lui Spurs s-ar potrivi mai bine la Manchester United și că ar trebui să plece cât mai repede cu putință de la Tottenham dacă vrea să aibă șanse mai mari să câștige un trofeu.
„Marea întrebare acum este despre Harry Kane. Dacă nu pleacă în această vară, va rămâne la Tottenham pentru tot restul carierei. Cred că este acum sau niciodată pentru el. Tottenham va fi mereu acolo sau aproape în ceea ce privește calificarea în Liga Campionilor, dar va câștiga trofee? Nu. Nu a câștigat niciodată un trofeu în viața lui.
Nu sunt prea multe cluburi acum pentru el. În ceea ce privește ceea ce s-a întâmplat la Tottenham, cred că este destul de negativ. Cred că singurul loc în care poate merge este Manchester United.
Nu vreau să-l văd acolo din motive evidente, dar Man City are Haaland, Liverpool are Nunez, nu poate merge la Arsenal sau Chelsea. Ar putea pleca în străinătate, dar își va dori acel gol în Premier League. Va fi cel mai bun marcator dacă rămâne în Premier League și aceasta este o realizare destul de specială.
Deci, dacă rămâne în Anglia, singura echipă mare la care poate merge este Man United. Dar vor cheltui 100 de milioane de lire sterline pentru un tip care are aproape 30 de ani?”, a spus Jamie Carragher.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER