Trei jucători de la Arsenal, Olivier Giroud (30 de ani), Nacho Monreal (31 de ani) și Petr ĂŒech (34 de ani), au arbitrat un meci de fotbal amator.
Elevii lui Arsene Wenger s-au alăturat campaniei „Susțineți arbitrii”, organizată de agenția britanică de pariuri, Betfair. Campania e menită să tragă un semnal de alarmă cu privire la importanța pe care o au arbitrii în disputarea meciurilor de fotbal. Giroud, Monreal și ĂŒech au fost pe rând arbitrii de linie și de centru. La final, cei trei s-au convins cât de dificilă este munca arbitrilor pe durata celor 90 de minute.
„Este interesant pentru noi, ca fotbaliști, să ne aflăm de partea cealaltă. Este dificil să fii arbitru pentru că se pune foarte multă presiune pe tine”, a spus Petr ĂŒech la finalul partidei.
„Mi s-a părut foarte dificil să arbitrez pentru că acest lucru implică o mare responsabilitate. Într-o secundă trebuie să iei o decizie, iar acest lucru este crucial în desfășurarea unui meci„, a declarat fundașul Nacho Monreal.
Francezul Olivier Giroud a fost cel mai destins dintre cei trei, ba chiar i-a „amenințat” pe jucători că nu va ezita să acorde o lovitură de la 11 metri dacă va fi cazul.
Arsenal stars Giroud, Monreal and Cech become referees for the day https://t.co/dtye2lJlS8 — MailOnline Sport (@MailSport) 2 martie 2017
Arsenal stars Giroud, Monreal and Cech become referees for the day https://t.co/dtye2lJlS8
— MailOnline Sport (@MailSport) 2 martie 2017
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER