CFR Cluj a reușit să se impună cu greu, 2-1, în meciul tur cu Lincoln Red Imps, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. La finalul meciului, Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei, a avut o reacție spumoasă după ce a auzit declarația lui Marius Șumudică.
Marius Șumudică a mărturisit că, la pauza meciului, a spart două sticle pentru a-i „trezi” pe jucătorii CFR-ului.
„A fost un teren imposibil de jucat! Trebuie să ne concentrăm, iar facem aceleași greșeli. Nu mai există mici, nu este foarte ușor! A fost nevoie de un șoc la pauză, să sparg două sticle. Un vânt foarte puternic, importantă este victoria, ne-am făcut viața ușoară și suntem aproape de primul obiectiv, Conference League, care e o rețetă de succes pentru România. Va trebui să câștigăm și la Cluj, victoriile aduc victorii. Trebuie să arătăm ok cu Clinceni, iar apoi ne gândim și la acest retur”, a spus Marius Șumudică, la finalul partidei din Gibraltar.
În spirit de glumă, Helmut Duckadam a declarat faptul că sticlele sparte de Marius Șumudică i-au speriat pe jucătorii lui Lincoln, având în vedere că, în a doua repriză, CFR Cluj a întors rezultatul.
„Mă gândeam acum, făcând o glumă, c-a spart două sticle și i-a trezit. Eu cred că i-a speriat pe portarul și pe fundașul central de la Lincoln, că au greșit în repriza a doua. Eu cred că s-au speriat ăia doi și au greșit”, a declarat Helmut Duckadam, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER