Heung-min Son, vedeta lui Tottenham, a tras repede linie în privința transferului lui Radu Drăguşin! Reacție neaşteptată despre el: ce i-a făcut românul!
Heung-min Son, vedeta în vârstă de 31 de ani a lui Tottenham, a tras repede linie în privința transferului lui Radu Drăguşin, pentru care s-a plătit suma de 25 de milioane de euro.
Mijlocașul sud-coreean s-a întors recent la Londra, de la Cupa Asiei, iar sub comanda lui Ange Postecoglou a găsit doi fotbaliști noi: pe Timo Werner, împrumutat de la RB Leipzig, și pe Drăgușin, care a fost achiziționat de la Genoa.
„Sunt puțin speriat de el”. Heung-min Son, vedeta lui Tottenham, a tras repede linie în privința transferului lui Radu Drăguşin! Reacție neaşteptată
Heung-min Son a lispit din lotul lui Tottenham în luna ianuarie, deoarece a fost prezent la Cupa Asiei, unde a ajuns până în faza semifinalelor. Cu Son în teren, Coreea de Sud a pierdut cu scorul de 0-2 în fața Iordaniei, pe 6 februarie 2024.
Imediat după acest meci, sud-coreeanul și-a făcut bagajele și a revenit la Londra, unde s-a alăturat din nou lotului pregătit de Ange Postecoglou. Heung-min Son nu a avut nevoie de odihnă, iar pe 10 februarie a jucat mai bine de jumătate de oră în partida Tottenham – Brighton 2-1, reușind să fie decisiv. În minutul 90+6, Son a oferit pasa de la golul marcat de Brennan Johnson, care i-a permis lui Tottenham să ia toate cele trei puncte puse în joc.
La revenirea în Anglia, Heung-min Son a avut ocazia să se cunoască și cu noile transferuri bifate de londonezi: Timo Werner și Radu Drăgușin. În ceea ce îl privește pe tânărul fundaș român, sud-coreeanul a avut o reacție amuzantă:
„Am găsit doi jucători noi, pe Timo şi Radu. Cu Timo pot vorbi în germană. La echipa naţională avem un fizioterapeut german, care e prieten bun cu Timo.
De Radu sunt puţin speriat pentru că este atât de mare. E un băiat fantastic. Vrea să muncească, vrea să se îmbunătăţească în fiecare zi”, a declarat Heung-min Son, prin intermediul unui interviu pe care l-a acordat pe canelele oficiale ale lui Tottenham.
Radu Drăgușin l-a impresionat cu forța sa și pe Micky van de Ven
Fizicul impresionant al lui Radu Drăgușin nu a fost remarcat doar de Heung-min Son, ci și de unul dintre concurenții pe post ai românului. Este vorba despre tânărul fundaș central Micky van de Ven (22 de ani), internațional olandez de seniori, care a fost întrebat recent care sunt cei mai puternici jucători din echipa lui Tottenham.
Fără să stea pe gânduri, Micky van de Ven l-a nominalizat pe Radu Drăgușin în fața sa:
„Aș zice Hojbjerg, Romero și Drăgușin, jucătorul nou”, a spus fundașul olandez de la Tottenham Hotspur.
De asemenea, încă din primele zile petrecute la noul său club, Radu Drăgușin l-a șocat și pe brazilianul Richarlison, în timpul unei sesiuni de pregătire.