Mircea Lucescu s-a aflat recent la Istanbul pentru a negocia cu oficialii lui Beșiktaș, turcii oferindu-i postul de consilier în cadrul clubului. Planul era ca „Il Luce” să formeze un Centru de Copii și Juniori performant. Dar, tehnicianul a pus stop tratativelor, iar Sureyya Ertugrul, un apropiat al antrenorului de 74 de ani a anunțat.
„Beșiktaș a fost foarte interesată de Lucescu. Totuși, Mircea nu va accepta un asemenea rol. Nu e interesat să fie consilier. El vrea să se întoarcă pe teren și să antreneze o echipă. Chiar dacă are 74 de ani, se simte foarte tânăr. Nu are nicio legătură cu banii. Vrea să conducă o echipă care-i oferă un proiect pe doi ani, nu să fie consultant. Vrea să lucreze din nou dacă va veni o ofertă de la Fenerbahce. Marea lui dorință este să o facă pe Fenerbahce campioană, după ce a reușit același lucru cu Galatasaray și Beșiktaș”, a spus Ertugrul, citat de Internet Haber. Mircea Lucescu a reușit să câștige titlul în Turcia alături de Galatasaray și Beșiktaș.
Sergen Yalcin, antrenorul lui Beșiktaș și fostă glorie a echipei, spunea în trecut: „Lucescu e un om pe care-l prețuiesc și îl iubesc foarte mult. Indiferent ce poziție ar avea la club, nu ar fi o problemă pentru mine. Mi-ar plăcea să lucrez cu el”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER