Ianis Hagi a rupt tăcerea la plecarea de la Alaves. Ce a dezvăluit în ultimul interviu din La Liga

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Ianis Hagi (25 de ani) a părăsit-o în mod oficial pe Alaves, formație din La Liga la care a fost împrumutat pe parcursul sezonului 2023 – 2024, și se va întoarce la Rangers, unde mai are contract până în mai 2026.

Înainte să plece din Spania, mijlocașul român le-a oferit celor de la Alaves un ultim interviu, în care a încercat să comprime sentimentele pe care le-a simțit în ultimele luni.

„Nu contează dacă joci un minut sau 90 de minute…”. Ianis Hagi a oferit un ultim interviu înainte să plece de la Alaves

Aventura lui Ianis Hagi în La Liga, la Alaves, s-a terminat într-un mod oarecum plăcut, în ciuda faptului că întreg sezonul 2023 – 2024 nu a fost unul foarte bun pentru mijlocașul român. Ianis a fost mai mult rezervă sub comanda lui Luis Garcia Plaza, însă în ultimele patru confruntări din La Liga a jucat de fiecare dată. Mai mult, două le-a început ca titular, iar pe una, cea cu Las Palmas, de pe 26 mai, a bifat-o din postura de integralist.

În totalul de 26 de meciuri jucate pentru Alaves, Ianis Hagi a marcat două goluri și a oferit două pase decisive. El rămâne și cu prestația foarte bună pe care a reușit-o în fața lui Real Madrid, dar și cu faptul că a experimentat un nou campionat în carieră, după cele din Italia, Belgia și Scoția.

Luni, pe 27 mai, Ianis Hagi și-a luat rămas bun de la fanii lui Alaves prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe pagina sa de Instagram:

Glorios, a fost o plăcere!”, a scris Ianis Hagi.

Cei de la Alaves au anunțat și ei despărțirea de mijlocașul român prin intermediul mai multor postări. Mai întâi, ibericii au anunțat despărțirea de un grup de jucători, între care s-au mai aflat Giuliano Simeone, Rafa Marin, Samu Omorodion și Alex Sola:

Jucătorii împrumutați de Deportivo Alaves revin la cluburile de origine. Mulțumim mult”, au scris spaniolii.

Ulterior, cei de la Alaves au creat o postare specială pentru Ianis Hagi, în care i-au mulțumit românului pentru tot ce a făcut în sezonul 2023 – 2024. De asemenea, au încărcat un scurt interviu video în care mijlocașul a comprimat sentimentele pe care le-a simțit în aventura sa din Spania:

Atmosfera de pe Mendi (n.r. – Stadionul Mendizorroza) este unică! Acest club are principii. Nu contează dacă joci un minut sau 90 de minute, trebuie să muncești și să te distrezi în același timp. De aceea am avut atât de mult succes”, a transmis Ianis Hagi, potrivit paginii de Twitter a celor de la Alaves.

Unde îl vede Lucian Sânmărtean transferat pe Ianis Hagi

Rămâne de văzut dacă Ianis Hagi va continua alături de Rangers, unde așa acum am precizat mai are contract până în mai 2026, sau va bifa o nouă experiență în carieră. Lucian Sânmărtean, unul dintre cei mai spectaculoși mijlocași pe care i-a avut România, a transmis că îl vede pe Ianis Hagi la Galatasaray, unde tatăl fotbalistului a scris istorie:

„Cred că va merge la Galatasaray prin toate conexiunile care sunt. Plus că au adus o mulțime de jucători foarte buni. Fotbalul din Turcia chiar s-a întărit la nivel de echipe cu jucători excepționali.

O experiență foarte bună pentru Ianis. Poate după accidentarea asta își va reveni și mai bine, fizic să fie mai fit și să aibă continuitate în jocuri.

Este un copil foarte bun, nu are explozia tatălui, dar are viziune, pas, finalizare, la echipa națională cel puțin e de impact”, a declarat Lucian Sănmărtean la ProSport Live.

Publicat: 29 05. 2024, 09:22
Actualizat: 29 05. 2024, 12:38