Ianis Hagi a rupt tăcerea şi a avut o reacție explozivă! I-a ajuns cât a îndurat şi şi-a anunțat public decizia legată de transferul de la Rangers: „Să fie clar!”

Ianis Hagi a rupt tăcerea şi a avut o reacție explozivă! I-a ajuns cât a îndurat şi şi-a anunțat public decizia legată de transferul de la Rangers:
Ianis Hagi se bucura dupa meciul dintre Romania si Ucraina, din cadrul UEFA EURO 2024, desfasurat pe Fussball Arena din Munchen, luni 17 iunie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi nu a mai suportat și a oferit o reacție explozivă legată de speculațiile care au apărut cu privire la transferul său de la Rangers.

Revenit la Rangers după împrumutul la Deportivo Alaves, Ianis Hagi a fost trimis la echipa a doua a vicecampioanei Scoției, iar speculațiile cu privire la un eventual transfer nu au întârziat să apară. Internaționalul român a oferit prima reacție despre situația sa la Rangers și pare că nu își dorește să se transfere în această perioadă de mercato.

Ianis Hagi, mesaj despre viitorul său la Rangers: „Nu am cerut niciodată să părăsesc acest club”

Presa internațională a relatat în ultima vreme că Ianis Hagi este tot mai aproape de plecarea de la Rangers, dar jucătorul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare prin care dă de înțeles că nu a cerut niciodată un transfer și că vrea să continue în Scoția pentru a-și ajuta clubul.

Sunt conștient de speculațiile privind situația mea și contractul meu la club. Mi-a plăcut întotdeauna să joc pentru Rangers și pentru fani din clipa în care am ajuns aici. Vreau să fiu clar, nu am cerut niciodată să părăsesc acest club. O să fiu mereu disponibil și va exista mereu o cale să treci prin orice situație dacă există o dorință din ambele părți. Sunt aici, cu dorință, și gata să ajut Rangers, să muncesc și să lupt pentru club, colegi și antrenor”, a scris Ianis Hagi într-un InstaStory.

Gică Hagi, discurs-manifest împotriva lui Rangers: „Interese meschine”

Mesajul lui Ianis Hagi vine la doar o zi de când tatăl său a avut un discurs-manifest împotriva celor de la Rangers. Deși Ianis Hagi pare fericit și vrea să continue la Rangers, Gică Hagi a izbucnit la adresa scoțienilor după ce fiul său a fost trimis la echipa a doua.

Ianis Hagi mai are contract cu Rangers până la 31 mai 2026, dar în ultimii ani a fost îndepărtat de la echipă, deși înainte de accidentarea care l-a ținut mult timp departe de teren era considerat unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Steven Gerard (fostul tehnician). Actualul antrenor, Phillipe Clement, a dezvăluit că nu se va baza pe serviciile jucătorului în această stagiune și l-a trimis la echipa a doua, iar această decizie l-a făcut pe Hagi să răbufnească și să le ceară socoteală scoțienilor pentru modul în care e tratat fiul său.

Ianis nu vine, rămâne afară. El are contract cu Rangers în primul rând, după aceea, ce i se întâmplă lui la Rangers, e o poveste. O poveste urâtă din partea celor care au făcut-o. Urâtă! N-am vrut să vorbesc, dar atâta spun și le transmit și celor de acolo. Urâtă. Un jucător care a jucat de tânăr, cel mai bun jucător al lor, s-a accidentat acolo, s-a dus să joace și s-a întors și se antrenează singur sau cu cine se antrenează. Dar când în Europa de vest se întâmplă aceste lucruri, păi ce pretenții să mai avem noi din România? Dacă acolo, la nivelul cel mai mare, se întâmplă așa ceva, scuzați-mă, ce pot să înțeleg eu de aici, din România, care am jucat fotbal la nivelul cel mai mare. Tac din gură, cum am spus, că la un moment dat am zis să tac din gură. Nu vine, e acolo, că el a dovedit că poate acolo. A fost cel mai bun jucător la Rangers”, a tunat Gică Hagi, în debutul discursului de după UTA Arad – Farul Constanța.

Gică Hagi le-a atras atenția scoțienilor că fiul său i-a făcut campioni și le cere să îl reprimească în lotul echipei ca să se poată antrena într-un mod profesionist alături de ceilalți colegi.

Păi ce interese sunt? Unde au ajuns interesele astea? Până unde? Până unde? E jucătorul vostru. E jucătorul vostru care v-a făcut campioni, păi să intre cu ceilalți, bineînțeles, Cu Gerard, cu toată echipa. Și cum? Și tânăr, că nu are 35 de ani, are 25 de ani. Și e singurul jucător care a fost la Europene, a jucat. Se întoarce la club după un an după ce s-a accidentat. Un an de zile a lipsit, s-a dus în Spania, a jucat cât a jucat, a fost la Europene. N-avem nevoie de tine. Unde? În vest, unde credem că există exemple. E dură. Nu credeam niciodată că în fotbal se va ajunge la așa ceva, la interese atât de interese meschine. E dură.
Eu am jucat fotbal la nivelul cel mai mare. Deci e grav. Grav că se întâmplă așa ceva, la nivelul din Scoția. Ce prezent să mai avem noi în România după? Ce prezent să mai am? Ok, să fie exemplu prin ce fac. Pentru că un jucător care a făcut, i-a respectat pe toți, a făcut acolo, a făcut bine. Să vine și zice, du-te, stai, te antrenezi singur, nu cum a zis antrenorul. A zis să te antrenezi singur? Sau era echipa a doua? A fost trimis la discuție, a fost trimis. Nu că el nu știe nimic, că nu el i-a spus. Ba da, el i-a zis, antrenorul i-a zis, cu directorul sportiv. Nu știu care e, nu știu cum îl cheamă. Așa i-a zis, adică, du-te și antrenează-te singur. E dureros din punctul meu de vedere. Vă dați seama, un jucător care-i iubit, v-a respectat, a venit acolo, vă iubește și tu-l arunci. Și e valoros, pentru că, atunci când a fost el acolo, a câștigat campionatul Rangers. După aceea n-a mai câștigat. Oare e întâmplare? Zic și eu, oare e o întâmplare? Pentru că sunt niște fapte. Eu vorbesc de niște fapte.
Le zic ca să audă și ei. Dacă la nivelul ăsta s-a ajuns așa, dragilor… În România e posibil orice atunci, dacă în Scoția s-a ajuns la așa ceva cu un jucător care ți-a făcut … Are un contract cu Rangers, mai are un an de contract. Nu doi, nu trei, întrebați-i pe cei de acolo, nu stau eu să zic toate … Asta e colaterală. Chestia gravă e că el s-a întors și nimeni nu l-a dus să se antreneze cu echipa mea. Cu echipa unde era el. Unde s-a lovit. Unde și-a rupt piciorul. Unde a stat un an și ceva, dar înainte a ieșit campion cu Rangers. Deci a dovedit că e cel mai bun pasator din ligă, la 22 de ani, și acum dintr-o dată nu mai e că vine cineva, un director și un antrenor și …
Mulțumesc, pa, pa, la revedere. E dur dacă se întâmplă așa ceva, ce să mai vorbim. Am vrut democrație și globalizare. Da, cam asta. Îmi pare rău, dar asta e. Viața merge înainte”, a mai spus Gică Hagi.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×