Ronald Koeman, demis de FC Barcelona, ar putea ajunge la gruparea Glasgow Rangers unde l-ar putea antrena pe internaționalul român Ianis Hagi.
Din Anglia, Football Insider informează că echipa scoțiană este interesată de serviciile olandezului.
Steven Gerrard a părăsit Glasgow Rangers și a devenit noul manager al Aston Villa, iar echipa unde evoluează Ianis hagi are nevoie de un antrenor pentru a conduce echipa în acest sezon.
Fostul căpitan al lui FC Liverpool a încheiat o etapă glorioasă pe Ibrox după ce a adus titlul la cusocuta grupare după un deceniu de mari probleme financiare și administrative.
Antrenorul Ronald Koeman a fost demis, acum două săptămîni, de la conducerea tehnică a echipei FC Barcelona, în urma rezultatelor slabe înregistrate de formaţia catalană.
Sosit la club în vara anului 2020, Koeman a terminat cu Barca pe locul al treilea al ediţiei trecute a campionatului. El a stat 15 luni pe banca echipei catalane şi a înregistrat 39 de victorii, 12 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri, câştigând doar un trofeu, Cupa Spaniei, sezonul trecut.
Tehnicianul olandez de 58 de ani ar fi primit, conform presei catalane, compensații de 12 milioane de euro pentru demiterea sa.
Steven Gerrard a preluat conducerea echipei Glasgow Rangers în 2018 şi o lasă pe primul loc, cu patru puncte în faţa rivalilor de la Celtic Glasgow. Gerrard a jucat de 710 ori pentru Liverpool, câştigând nouă trofee şi a petrecut un sezon la MLS, la LA Galaxy, în 2015, înainte de a se retrage din cariera de jucător, anul următor.
Ca antrenor, el a lucrat la academia de tineret a clubului Liverpool, înainte de a conduce echipa sub 18 ani, în sezonul 2017-18.
Gerrard este pe locul 4 în clasamentul cu cele mai multe selecţii la naţionala Angliei, cu 114 apariţii internaţionale, în care a marcat 21 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER