Ianis Hagi îi poate spune adio lui Genk în iarnă. Belgienii vor să se despartă de mijlocașul român

Transferat în vară de Genk, Ianis Hagi ar putea părăsi echipa belgiană după o experiență de doar 6 luni. Fiul lui Gică Hagi nu a impresionat până acum și se pare că ruptura dintre cele două părți este inevitabilă.

Genk este nemulțumită de prestațiile românului, care nu s-a mai ridicat la nivelul arătat la Viitorul Constanța și Campionatul European U21, în timp ce mijlocașului român nu-i convine statutul său la club, considerând că nu primește suficiente șanse de a juca.

Astfel, jurnaliștii belgieni de la voetbal24.be anunță că Ianis Hagi s-ar putea despărți de actuala echipă în perioada de mercato din iarnă. „Hagi ar putea deja să plece de la Genk. Nu primește suficient de des șansa de a juca”, comentează belgienii.

Ianis Hagi a fost transferat de Genk în vara lui 2019, după un Campionat European U21 foarte bun făcut de acesta, pentru suma de 4 milioane de euro, semnând un contract valabil pe cinci sezoane.

Jucătorul nu a reușit să devină om de bază în echipă. Mai mult, de la venirea sa la Genk și până în prezent mijlocașul român a fost integralist un singur meci și a fost titular de 7 ori în 16 partide, având o medie de doar 40,7 minute pe teren.

3 goluri și 3 pase de gol are Ianis Hagi în campionatul Belgiei pentru Genk în 12 meciuri

4 milioane de euro este suma pentru care a fost transferat Ianis Hagi de la Viitorul Constanța

529 de minute a strans Ianis Hagi în Jupiler League

 

 

Publicat: 06 12. 2019, 01:09
Actualizat: 07 12. 2019, 01:10