Steven Gerrard l-a introdus pe Ianis Hagi pe teren în minutul 77 al meciului jucat de Rangers cu Aberdeen, scor 0-0, iar internaționalul român a reușit să îl impresioneze pe fostul star al lui Liverpool. Astfel, Steven Gerrard a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Ianis.
”Ce ne lipsește la Rangers? Probabil scânteia din ultima treime, iar Hagi și-a arătat calitatea, e mereu cu fruntea sus, ador felul în care joacă. Mereu testează ceva nou, privește înainte. Are un singur antrenament alături de noi, are nevoie de timp să se acomodeze, dar el ne poate ajuta cu acea scânteie care lipsea”, a spus Steven Gerrard.
Deși Ianis Hagi a reușit să îl impresioneze pe Steven Gerrard după doar câteva zile petrecute la Rangers, croatul Borna Barisici, coechipierul internaționalului român de la formația din Glasgow, a ținut să îl pună în gardă pe fiul lui Gheorghe Hagi. „Am auzit că Ianis execută ‘directe’, dar aici trebuie să stea la rând! Nu l-am văzut jucând prea mult, doar puţin contra Croaţiei U21 la Euro, pentru că jucau Katici şi câţiva prieteni de-ai mei. Eram prea tânăr să mi-l amintesc pe tatăl său, însă am auzit că era fantastic”, a spus Borna Barisici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER