Ianis Hagi este la mare căutare în această perioadă, iar ultima echipă care s-a interesat de internaționalul român este Ludogorets Ragrad, campioana Bulgariei.
Formația la care sunt legitimați Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Dragoș Grigore dorește să-l cumpere pe Ianis Hagi de la Genk. Kiril Domusciev, patronul miliardar al lui Ludogorets Razgrad este pregătit să scoată 4 milioane de euro din buzunar pentru internaționalul român, aunță Sport.ro.
Mai mult, Ianis Hagi ar urma să încaseze un salariu foarte mare de la patronul celor de la Ludogorets Razgrad. Kiril Domusciev vrea să îi ofere internaționalului român 500.000 de euro pe an, dar veniturile acestuia pot ajunge în sezoanele următoare la un milion de euro.
Ludogorets Razgrad nu este singura echipă care se interesează de serviciile lui Ianis Hagi. Deși Rangers are prima opțiune să îl cumpere pe internaționalul român în schimbul sumei de 5 milioane de euro, pe lista formațiilor care au întrebat de atacantul român se află și Lazio Roma.
Cotat de site-urile de specialitate la 4,5 milioane de euro, Ianis Hagi a ajuns la Rangers pe 31 ianuarie 2020 și a jucat în 12 meciuri pentru formația din Scoția în care a înscris trei goluri și a oferit două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER