Ianis Hagi, titular dar trădat de reacții. Cum s-a comportat la eurogolul lui Genk în ultimul amical | VIDEO
Ianis Hagi nu o duce deloc bine la Genk, deși ultimul meci al belgienilor a început cu el pe teren. Genk a remizat într-un amical cu FC Koln, 1-1, iar reacția românului la eurogolul lui Bongonda îi dezvăluie starea de spirit.
Hannes Wolf a decis să îl trimită în teren pe Ianis Hagi încă din primul minut al amicalului cu nemții de la FC Koln. Germanii au deschis scorul în minutul 59, iar belgienii au egalat în minutul 71, prin super-reușita lui Bongonda. Pe teren în momentul egalarii, Ianis Hagi nu a părut deloc în apele lui. Reacția mijlocașului nostru este elocventă pentru starea lui de spirit.
Presa din Belgia a scris în ultima vreme despre o posibilă despărțire, cu atât mai mult cu cât Genk a adus încă doi jucători pe postul internaționalului nostru: Kristian Thorstveidt și norvegianul Mats Moller Daehli.
5 meciuri din ultimele 9 jucate de Genk l-au prins pe Ianis pe bancă, fără minut jucat
În ciuda situației lui, numele lui Ianis încă stârnește vâlvă în presa europeană. Recent, Marca l-a inclus într-un TOP5 al jucătorilor care pot fi adevărate staruri în acest sezon.
„Mijlocaş ofensiv. Născut pe 22 octombrie 1998 (21 de ani). Joacă la KRC Genk, care i-a plătit patru milioane de euro Viitorului. Este fiul lui Gică Hagi, fost jucător la Real Madrid şi Barcelona”, scrie Julio „Maldini” Maldonado, un ziarist de top din Spania.