Ibrahimovic își pregătește debutul la LA Galaxy. „Sunt ca Benjamin Button, nu sunt bătrân și voi muri tânăr”

Ibrahimovic își pregătește debutul la LA Galaxy.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Zlatan Ibrahimovic e oficial jucătorul celor de la Los Angeles Galaxy și diseară ar putea juca în premieră în derby-ul cu Los Angeles FC. „Ibra” s-a prezentat în stilul caracteristic.

„Venirea mea aici era clară, trebuie să se facă deja acum doi ani, la finalul contractului cu PSG. Mă simt bine, sunt în plină formă. Sunt ca Benjamin Button, nu sunt bătrân și voi muri tânăr.

Am venit în Anglia în scaun cu rotile, toți ziceau că sunt bătrân, și am cucerit-o în trei luni, apoi toată lumea spunea altceva”, a declarat Ibrahimovic

Apoi, a continuat pe aceeași linie. „Știu ce pot, știu ce am de făcut și eu sunt aici ca să câștig. Dacă sunt fani pe aici care nu mă cunosc, vă asigur că o să mă cunoască! Ne așteaptă un meci important, dar eu sunt gata! Leului îi e foame!”, a spus Ibra, care a completat că a fost convins de David Beckham să accepte un transfer în Statele Unite ale Americii.

Atacantul ar putea debuta azi pentru LA Galaxy în derby-ul cu Los Angeles FC. El a cucerit la Manchester United, Liga Europa, Cupa Ligii și Supercupa Angliei, iar în întreaga carieră a strâns 33 de trofee. Suedezeul a mai evoluat la Malmo, Ajax, Juventus, Inter, Barcelona, Milan și PSG.

Top declarații marca Zlatan:

„Ați auzit voi că mi-am luat un Porsche? În niciun caz nu aș face asta, mai bine îmi comand un avion. E mult mai rapid”

„Îmi vine să râd cînd îmi dau seama că sunt un jucător perfect!”

„Ceea ce John Carew face cu o minge de fotbal, eu pot să fac cu o portocală”

„Nu îi mai fac nici un cadou soției mele! Îl are deja pe Zlatan!”

„Voi merge să caut un hotel bun. Dacă nu găsesc nicio cameră liberă, cumpăr tot hotelul”

„Întîi am făcut o fentă la dreapta. El a venit după mine. Apoi am făcut o fentă la stânga. El a venit după mine. Apoi m-am întors în stânga. El s-a dus să își cumpere un hot-dog”

„Nu contează cine va cîștiga acest campionat. Important este că eu merg în vacanță”

„Cînd mă cumperi pe mine, e ca și cum ai cumpăra un Ferrari”

Vezi ce salariu va primi Ibrahimovic la LA Galaxy.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Şumudică, descris uluitor de un fost jucător:
Şumudică, descris uluitor de un fost jucător: "E un nebun. Noi înţelegeam ce vrea să facă el"
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi concediați
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi…
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×