Îl mai țineți minte pe „geamănul” lui Gnohere din atacul lui Dinamo? A „rupt plasele” în Thailanda, acum începe o nouă aventură
Marcel Essombe (31 de ani) e gata pentru o nouă provocare în cariera de fotbalist, după o perioadă foarte bună în Thailanda.
În sezonul 2015-2016, când echipa din Ștefan cel Mare a fost aproape de câștigarea Cupei României, pierzând finala cu CFR Cluj la loviturile de departajare, „Bizonul” Gnohere forma una dintre cele mai bune linii ofensive din campionat cu camerunezul Marcel Essombe (30 de ani). Atacantul a plecat din România la începutul sezonului 2016-2017, când antrenor la Dinamo era Ioan Andone. Atunci, acesta acuza faptul că nu poate trece peste decesul lui Patrick Ekeng:
„Mie nu-mi plac jucătorii care nu vor să stea, cum a venit Essombe și a zis că încă e afectat de tragedia lui Ekeng. I-am zis: «Du-te la conducerea clubului și du-te acasă». Ce, pot să țin un jucător care nu vrea să rămână la Dinamo?”, a spus atunci Ioan Andone, potrivit Telekomsport.
Essombe a luat drumul Thailandei după despărțirea de Dinamo, unde a semnat cu Ratchaburi Mitr Phol FC, pentru care a marcat de 20 de ori în 35 de partide. Astăzi, atacantul este aproape de o nouă aventură, informează presa din Cipru. Formația Aradippou, din prima ligă cipriotă, este interesată de serviciile fostului jucător al lui Dinamo, care e așteptat în Cipru pentru ultimele negocieri privind noul contract.
Opt goluri în 22 de partide a bifat Essombe pentru Dinamo. În cariera sa, acesta a mai evoluat în Franța, la Sochaux B, Jura Sud, Pacy Vallee-d’Eure, LB Chateauroux și US Cretiel.