„Ianis este cu mult peste mine sau Gheorghe Hagi!”. Ce spune Ilie Dumitrescu despre jucătorul lui Rangers

Ilie Dumitrescu, prima reactie dupa ce fiul lui a fost acuzat pentru trafic de droguri
Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Dumitrescu, fost mare component al naționalei României, a vorbit la superlativ despre Ianis Hagi și a dezvăluit capitolul la care jucătorul lui Rangers îi depășește pe el sau Gică Hagi.

Ianis Hagi (22 de ani) a fost transferat de Rangers, în vara anului trecut, de la Genk, pentru 3.5 milioane de euro. Fotbalistul român mai are contract cu Rangers până în 2024.

În actualul sezon, Ianis Hagi a cucerit titlul în Scoția, alături de Rangers.

Ilie Dumitrescu, elogiu pentru Ianis Hagi

Fostul internațional român susține că îl apreciază foarte mult pe Ianis Hagi pentru realizările din ultima perioadă. În plus, acesta spune că jucătorul lui Rangers este mai bine pregătit, din punct de vedere mental, decât el sau Gică Hagi.

„Din punctul meu de vedere, Ianis a primit o educație profesională fantastică la Fiorentina. Era evidentă schimbarea before and after. Cred că pasul acolo a fost extrem de important pentru educația lui. Asta vorbeam cu Hagi acum câteva zile, îi spuneam că noi doi nu am avut niciodată educația profesională pe care o are Ianis. Noi am suferit din acest punct de vedere.

Discutam cu Gică, analizam realizările lui Ianis și spuneam că mental este cu mult peste mine sau Gheorghe Hagi. Este puternic mental. De ce? A trecut prin multe șocuri. Cum a fost și la Rangers… să joci 6 sau 7 etape, apoi nu a mai fost folosit deodată de Gerrard. În momentul în care i s-a dat șansa din nou, a intrat și a făcut diferența. Îi spuneam că noi nu am fi avut aceeași reacție”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

6 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform transfemarkt.com

8 goluri și 15 pase decisive a dat Ianis Hagi în 45 de meciuri bifate pentru Rangers, în acest sezon

Publicat: 25 05. 2021, 09:16
Actualizat: 25 05. 2021, 09:45