Mircea Lucescu acceptase să semneze cu Dinamo Kiev, formație la care urma să încaseze un salariu anual în valoare de 3 milioane de euro, dar antrenorul în vârstă de 74 de ani și-a dat demisia după doar o zi petrecută pe banca tehnică a echipei, lucru car el-a surprins pe Ilie Dumitrescu.
Fostul internațional în vârstă de 51 de ani s-a declarat surprins de decizia luată de Mircea Lucescu de a-și da demisia de la Dinamo Kiev și a explicat de ce. Ilie Dumitrescu și-ar fi dorit să-l vadă din nou la treabă pe „Il Luce”, toate acestea deoarece „este la un nivel foarte înalt”.
„Lui Mircea Lucescu îi este dor de fotbal, nu a revenit pentru bani. Se aștepta să fie primit bine de fani, dar se pare că suporterii au fost destul de vehemenți. A zic că, în loc să intre într-o dispută cu fanii, mai bine cedează. Și a cedat.
Îmi pare rău, eu am fost surprins de decizia dânsului, îmi doream să reintre în acțiune. Mircea Lucescu este la un nivel foarte înalt, are nevoie de un alt tratament. Nici nu a început campionatul, nu a început activitatea la club, și a apărut deja tratamentul acesta”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru Digi Sport.
Deși Gsp a anunțat că Mircea Lucescu și-a dat demisia, Igor Surkis, patronul lui Dinamo Kiev, a acordat un interviu și a declarat că antrenorul român nu pleacă de la formația din Ucraina. „A declarat, nu a declarat… Lucescu este antrenorul principal al echipei. Punct. Nici nu a venit bine și deja vorbești de plecare. Cred că avem suporteri deștepți. Vor înțelege faptul că echipa care vrea să progreseze și să ofere un fotbal de calitate are nevoie de un antrenor profesionist. Mircea Lucescu era un antrenor liber de contract, nu l-am luat de la Șahtior. Cred că pot să aduc la echipă antrenorul pe care îl vreau”, a spus Igor Surkis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER