Gerard Pique nu a fost uitat nici acum pentru episodul cu Neymar. În perioada în care brazilianul evolua pentru Barcelona, iar transferul său la PSG prindea din ce în ce mai mult contur, fundașul catalan a postat o poză pe contul său de Instagram, în care apărea împreună cu Neymar, iar descrierea pozei era „Se queda” adică „rămâne!”.
Imaginea a devenit virală pe internet mai ales după ce brazilianul s-a transferat pe Parc de Princes. Recent, Pique și-a prelungit contractul cu Barcelona până în 2022, iar Ter Stegen a profitat de acest aspect ca să-l ia peste picior pe fundașul de 30 de ani. Goalkeeper-ul german a postat o poză pe contul său de Instagram, în care apare cu Gerard Pique. „Se renueva” adică „S-a reînnoit” a fost mesajul care a însoțit fotografia.
Se renueva. 🔴🔵 O postare distribuită de Marc ter Stegen (@mterstegen1) pe Ian 18, 2018 at 6:40 PST
Se renueva. 🔴🔵
O postare distribuită de Marc ter Stegen (@mterstegen1) pe
Ian 18, 2018 at 6:40 PST
Pique și Ter Stegen sunt colegi din vara anului 2014, de la transferul germanului la Barcelona, iar împreună au cucerit două titluri de campion, trei cupe și o Ligă a Campionilor.
Articol scris de Daniel Anghel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER