IMAGINEA ZILEI | Și Barcelona n-a mai marcat. Marquinhos a fost la locul potrivit
- Meciul Paris Saint-Germain – Barcelona (3-2), din etapa a doua a Grupei F a Ligii Campionilor, a oferit una dintre imaginile antologice ale serii de marți
- După o intervenție salvatoare, într-un moment cheie al partidei, fundașul lui PSG, Marquinhos (20 de ani), s-a manifestat într-un mod inedit pentru un fundaș. Cu mina unui om al cărui muncă a fost eficientă, brazilianul a generat o imagine care vorbește despre dăruire și sacrificiu
- În ianuarie 2014, Marquinhos a fost nominalizat între cei mai promițători zece jucători din Europa, de către publicația britanică The Observer.
Pentru blitzurile fotoreporterilor sau pentru că le vin din interior, reacțiile protagoniștilor generate de o realizare în timpul unor partide dau culoare evenimentelor sportive. Imaginile surprinse exprimă dinamism, țin în spate povești emoționante și devin de multe ori copertele care ispitesc potențialul cumpărător al publicațiilor de profil. De regulă, marcatorii golurilor, autorii unor coșuri fantastice sau realizatorii unor puncte la fileul de volei sunt urmăriți neîncetat de oamenii cu tunurile foto. Ei devin o miză consistentă, dar există și momente în care iepurele sare de unde fotoreporterii nu se așteaptă. E și cazul partidei PSG – Barcelona, una în care Marquinhos, fundașul echipei deținute de un gigant qatarez, și-a exprimat satisfacția într-un mod asemănător unui baschetbalist care reușește un capac spectaculos.
Reacția lui Marquinhos după intervenția decisivă la șutul lui Jordi Alba (foto: AFP)
Dai un ban, dar face! Fundașul-kamikaze a costat 31 de mlioane de euro
Minutul 82 al meciului dintre Paris Saint-Germain și Barcelona ne-a oferit imaginea zilei. În urma unei centrări venite de la Dani Alves, Jordi Alba a șutat devastator de la 7 metri spre poarta lui Sirigu. Și-a pus toată puterea în execuție, dar acțiunea a fost ineficientă. Deși goalkeeperul italian era bătut, o intervenție providențială a lui Marquinhos, în stil kamikaze, a făcut ca scorul să rămână 3-2 în favoarea francezilor. Bucuria fundașului brazilian exprimă fără cusur atitudinea unui om care-și dă viața pentru echipă.
Marquinhos, pe numele său adevărat Marcos Aoás Corrêa, este născut în 14 mai 1994 și joacă pentru PSG din 2013. Cariera și-a început-o la formațiile de tineret ale lui Corinthians, fiind transferat de AS Roma în 2012, în schimbul a 3 milioane de euro. Francezii de la PSG au perfectat transferul brazilianului în iulie 2013, plătind în schimbul acestuia 31 de milioane de euro. De remarcat este faptul că Marquinhos a înscris chiar la debutul său pentru PSG, într-un meci din ediția 2013-2014 a Champions League, împotriva lui Olympiacos.
„Felipao”, cănuță om sucit
Odată cu transferul la PSG, au început să vină și convocările la echipa națională pentru tânărul brazilian. Luis Felipe Scolari l-a selecționat pe acesta pentru amicalele cu Honduras și Chile, din noiembrie 2013. În pofida acestor convocări, Marquinhos nu a prins lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial din 2014, unde David Luiz, Thiago Silva și Dante i-au luat fața jucătorului campioanei din Hexagon. În ianuarie 2014, Marquinhos a fost nominalizat între cei mai promițători zece jucători din Europa, de către publicația britanică The Observer.
Articol scris de Mihai Moacă