Imagini halucinante cu Cristian Fabbiani! Cât a ajuns să cântărească. Lupta cu kilogramele pare pierdută | FOTO

Cristian Fabbiani a fost unul dintre cei mai buni străini ai CFR-ului, campioana Ligii 1 Betano. A câștigat eventul în 2008 și a fost unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria clubului ardelean, clujenii plătind două milioane de euro. Însă, argentinianul era recunoscut și pentru faptul că era corpolent.

Acum, la 35 de ani, evoluează în țara natală, în ligile inferioare, la Club Social y Deportivo Merlo, iar presa din Argentina susține că Fabbiani ar cântări aproape 120 de kilograme. Cert e că o fotografie postată acum pe rețelele sociale l-a readus în actualitate pe atacantul care a bifat pe vremuri 33 de meciuri pentru CFR și a înscris 11 goluri.

Mesajul fotografiei este: „Când o să înțeleagă lumea că este o boală? Nu au încetat să râdă de fotografia asta și de starea în care e Cristian Fabbiani. Ar fi bine ca lumea să se abțină, să gândească înainte de a râde”.

O explicație a stării lui Fabbiani a fost oferită în trecut de către fostul președinte al echipei clujene, Iuliu Mureșan, pentru ProSport. „Am ținut legătura cu Fabbiani, nu mai face fotbal, dar are o afacere. E o poveste simpatică cu el. În Ardeal sunt niște kurtos kalacs, cu miere, cu zahăr…Eram într-o parcare la un supermarket și era un chioșc de acest gen, iar Fabbiani a dat de kurtos. A mâncat, i-a plăcut și apoi am plecat.

După câtva timp îmi spune vânzătorul că Fabbiani își ia câte zece în fiecare seară! Noi nu înțelegeam de ce nu slăbește, că-l puneam la dietă și nu-i scădea deloc burta, dar el comanda câte zece pe seară”, a spus Mureșan.

Argentinianul devenise un fan al kurtos kalacs (n.red. – cozonac secuiesc, cu aluat din făină de grâu, lapte, ouă, drojdie, margarină sau unt, zahăr vanilat, sare, zahăr, iar siropul este alcătuit din zahăr, apă și zeamă sau coajă de lămâie).

„Mai drăguț e că pleacă Fabbiani de la CFR și după o lună de zile au dispărut și oamenii cu chioșchiul respectiv…Ca să aflu că Fabbiani i-a dus în Argentina și-a făcut patru chioșcuri și a avut mare succes cu afacerea cu kurtos în Argentina. Vă dați seama de ce s-a îngrășat! S-a lăsat și de fotbal profesionist, dar era un jucător foarte talentat, foarte bun”, a mai spus ex-președintele CFR-ului.

 

 

 

Publicat: 28 05. 2019, 11:21
Actualizat: 28 05. 2019, 11:22