Incredibil! E antrenor la două echipe din Franța și s-a calificat cu ambele în 16-imile Cupei

Jimmy Modeste (37 de ani) s-a retras din activitatea de fotbalist și a început-o pe cea de antrenor. Acesta activează ca secund la două echipe din Franța, iar cu ambele s-a calificat în șaisprezecimile Cupei din „Hexagon”.

Sannois, formație ce activează în liga a treia din Franța, a reușit o victorie importantă împotriva celor de la Montpellier, prin golul marcat de Mathieau Geran în minutul 90+2, iar Noisy-le-Grand, echipă din liga a șasea, a reușit să o elimine pe GFC Ajaccio, din liga a doua, scor 2-1:

„Chiar nu am cuvinte, sunt obosit și golit nervos.Niciodată nu mi-aș fi imaginat să trăiesc ceea ce am trăit în aceste două zile. La Entente, săptămâna a fost mai liniștită decât la Noisy-le-Grand, unde a fost o mare efervescență”, a spus Modeste pentru Le Parisien.

În cariera sa de fotbalist, Modeste a evoluat pentru Paris FC, Le Mans, Bres, Chamois Niortais, Bohemias Praga, AEP Paphos, Nea Salamina și Glyfada.

Publicat: 07 01. 2019, 18:26
Actualizat: 07 01. 2019, 18:27