Înlocuitor de 50.000.000 de euro pentru Radu Drăguşin. Ange Postecoglou negociază cu rivalul României la EURO 2024

Înlocuitor de 50.000.000 de euro pentru Radu Drăguşin. Ange Postecoglou negociază cu rivalul României la EURO 2024
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 29 ianuarie 2025
  • Publicat:

Presa din Anglia a aflat că Tottenham Hotspur a demarat negocierile pentru a-i aduce un înlocuitor de 50.000.000 de euro lui Radu Drăgușin (22 de ani).

Este vorba despre un stoper din campionatul Olandei, care i-a fost rival României la EURO 2024 și care s-a aflat și pe lista de transferuri a celor de la Liverpool. În plus, în prezent e monitorizat intens de Juventus Torino.

David Hancko, integralist în partida Slovacia – România 1-1 de la EURO 2024, ar putea fi înlocuitorul lui Radu Drăgușin

Criza de la Tottenham Hotspur se adâncește tot mai tare de la o etapă la alta, iar în mod inevitabil, rezultatele dezamăgitoare ale echipei au un efect nefavorabil și asupra lui Radu Drăgușin.

Românul a fost din nou criticat după disputa Tottenham – Leicester 1-2, din runda cu numărul 23 a Premier League, și totodată s-a vehiculat că Ange Postecoglou i-ar putea aduce un înlocuitor.

De altfel, în ultimele multe săptămâni, presa din Marea Britanie a tot avansat ipoteza potrivit căreia, gruparea din nordul Londrei ar avea drept prioritate achiziția unui noi fundaș central.

Și se pare că șefii lui Tottenham au trecut la fapte, după cum au aflat jurnaliștii de la Football Fan Cast, care citează publicația Caught Offside. Ange Postecoglou și-ar fi dat acordul pentru un transfer al lui David Hancko, un stoper polivalent care i-a fost rival României la EURO 2024. Acesta este legitimat la Feyenoord, în prima divizie din Olanda, iar prețul pentru care ar putea fi transferat este de 50.000.000 de euro. Însă, în ciuda faptului că Hancko are 27 de ani, șefii lui Tottenham au decis să demareze discuțiile, având în vedere situația de criză prin care trece echipa:

Au trecut la fapte: Tottenham a intrat în contact pentru a semna un fundaș de top, de 42 de milioane de lire sterline, pentru Ange”, titrează FootballFanCast.com.

David Hancko a fost integralist în disputa Slovacia – România 1-1 de la EURO 2024 și, de asemenea, a fost unul dintre cei mai importanți jucători din tabăra slovacilor la turneul final din Germania:

Fundaș central de picior stâng, Hancko a jucat împotriva Angliei, la EURO 2024, într-un rol inedit de fundaș stânga, dar și-a pus în evidență versatilitatea, reușind o performanță de excepție în fața lui Bukayo Saka. A câștigat 10 din totalul de 20 de dueluri în care a fost implicat și s-a remarcat cu cinci tacklinguri reușite. În schimb, numărul 7 din naționala Angliei și-a creat o singură ocazie pe tot parcursul meciului”, mai notează sursa citată.

E dorit și de Juventus

David Hancko s-a aflat în negocieri și cu Liverpool, conform aceleiași surse, însă „cormoranii” nu au dorit să achite suma de transfer solicitată de Feyenoord, astfel că transferul a picat.

În prezent, el s-ar afla de lista de potențiale achiziții a celor de la Chelsea și Juventus Torino. Însă, dacă Tottenham se mișcă repede și achită suma de 50.000.000 de euro către gruparea din Olanda, atunci David Hancko i-ar putea deveni rival lui Radu Drăgușin.

Potrivit Transfermarkt, David Hancko este evaluat la 35.000.000 de euro. El se poate mândri cu 48 de apariții în naționala mare a Slovaciei, pentru care a marcat și 5 goluri.

Înainte de a ajunge în Olanda, David Hancko a mai jucat pentru MSK Zilina, din țara natală, Fiorentina, din Italia, și Sparta Praga, din Cehia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
”Courtois” de la FCSB a semnat!
”Courtois” de la FCSB a semnat!
Victor Dorobanțu, roman care joacă în “Wednesday
Victor Dorobanțu, roman care joacă în “Wednesday", vorbește în premieră despre iubita sa: “M-a abordat ea pe mine, pe social…
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Verdict indubitabil: s-a aflat de ce Taison a fost eliminat în PAOK - FCSB 1-2! A stârnit furie:
Verdict indubitabil: s-a aflat de ce Taison a fost eliminat în PAOK - FCSB 1-2! A stârnit furie: "Au auzit…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Un val de aer polar traversează România şi aduce ninsori în mai multe judeţe. Temperaturile ajung până la -18 grade
Un val de aer polar traversează România şi aduce ninsori în mai multe judeţe. Temperaturile ajung până la -18 grade
Semnal BIZAR, vechi de milioane de ani, găsit pe fundul oceanului
Semnal BIZAR, vechi de milioane de ani, găsit pe fundul oceanului
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac, imagine alături de iubita lui! Cum arată tânăra
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac, imagine alături de iubita lui! Cum arată tânăra
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Doliu în televiziune. A murit cel mai iubit actor. Toată lumea l-a văzut la TV
Doliu în televiziune. A murit cel mai iubit actor. Toată lumea l-a văzut la TV
Cum se traduce numele lui Donald Trump în română? Incredibil ce poate să însemne! Așa se explică multe
Cum se traduce numele lui Donald Trump în română? Incredibil ce poate să însemne! Așa se explică multe
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×