Inter Miami, echipă de care aparține Leo Messi, a făcut o gafă uriașă după ce argentinianul în vârstă de 36 de ani a câștigat Balonul de Aur 2023.
Leo Messi (36 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2023, astfel că a ajuns la 8 astfel de trofee în carieră și deține recordul absolut.
După ce a câștigat Balonul de Aur 2023, Leo Messi a fost felicitat de Inter Miami, echipă la care a ajuns după despărțirea de PSG. Clubul din Statele Unite ale Americii a postat pe rețelele de socializare un videoclip pentru a-l felicita pe starul argentinian, însă americanii au făcut o gafă uriașă care a devenit virală rapid.
Formația din MLS (Major League Soccer) au postat un videoclip în care apărea o imagine cu trofeul câștigat de Leo Messi la Paris, însă pe acesta scria „FIFA Ballon D’or 2023” în condițiile în care FIFA nu mai acordă acest trofeu din 2015.
Forul mondial acordă în prezent „FIFA The Best”, în timp ce publicația franceză „France Football” este cea care decernează „Balonul de Aur” din 2015 până în prezent.
Felicidades ME♾SI 🏆#LION8LdOr | @ballondor pic.twitter.com/cpOiFNiIjD — Inter Miami CF (@InterMiamiCF) October 30, 2023
Felicidades ME♾SI 🏆#LION8LdOr | @ballondor pic.twitter.com/cpOiFNiIjD
— Inter Miami CF (@InterMiamiCF) October 30, 2023
Jurnaliștii de la Goal nu au trecut cu vederea gafa comisă de americanii de la Inter Miami și i-au taxat. „E un moment rușinos pentru echipa din MLS, mai ales având în vedere că trofeul din clip nu a mai fost folosit din 2015. În ciuda acestei erori, nimic nu poate umbri momentul.
Pentru ca momentul să fie memorabil, David Beckham, co-proprietarul lui Inter Miami, a fost cel care i-a înmânat trofeul lui Lionel Messi”.
„Bună seara, vă mulțumesc. Înainte să încep, vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care m-au votat, care m-au făcut să iau acest premiu, colegilor mei de echipă. Eu cred că ăsta este un cadou pentru tot grupul, pentru toți oamenii din Argentina, pentru tot ce am obținut.
Nu vreau să uit de Haaland, de Kylian, care au avut un an incredibil la nivel individual. Haaland a avut un an spectaculos, a obținut totul. Nu am nicio îndoială că la anul va obține el acest premiu.
Văd mulți tineri aici și dacă stau să privesc din altă perspectivă, nu am nicio îndoială că va fi timp pentru tinerii care vin în urma noastră. Am fost pentru mulți ani la gala asta și jucătorii se vor schimba mereu, dar nivelul nu se va duce niciodată, așa că ne vom bucura mulți ani de acum încolo.
Vreau să fac o mențiune specială pentru toți oamenii care mi-au fost alături în tot timpul în care mi-au desfășurat cariera, cum a fost și la Campionatul Mondial, când mi-au spus că voi fi campionul lumii. Am putut să-mi îndeplinesc visul. Tot ce îmi lipsea era afecțiunea.
Am primit foarte multă, mulți oameni, de diferite naționalități, voiau ca Argentina să fie campioana lumii. Vreau să mulțumesc și familiei mele, care este în Argentina, celor de la Miami, desigur, soției mele și copiilor mei”, a spus Leo Messi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER