A adormit!
Golgheterul lui Lyon a înscris singurele sale două goluri oficiale pentru Franța într-un meci cu Insulele Feroe.
Victoria din Lituania nu a liniștit apele în sânul adversarilor noștri din grupa a 7-a. Evoluția de ansamblu a echipei lui Domenech este contestată în continuare, puțini fiind „cocoșii” care au primit note de trecere în meciul de la Kaunas. Cel mai vânat este în aceste zile Karim Benzema, atacantul cotat de OL la 100 de milioane de euro. „Nejustificat!”, afirmă opinia publică din Hexagon. Considerat vârful noii generații de jucători francezi, Benzema a dezamăgit crunt la națională, reușind doar două goluri oficiale pentru „Les Bleus”, și acelea într-un meci cu Feroe din trecutele preliminarii.
Lituania, nucă tare pentru Franța
Diseară, pe Stade de France, avem motive să sperăm într-o surpriză, care să-i ajute pe tricolori în clasamentul grupei și în tentativa de a prinde cel puțin un loc de baraj. „Cocoșii” s-au întâlnit cu Lituania de trei ori în ultimii doi ani, însă de fiecare dată s-au impus greu, cu goluri venite în ultima jumătate de oră a meciurilor. Domenech se confruntă și cu probleme de efectiv, suspendarea lui Toulalan fiind urmată de accidentarea lui Diaby. Astfel, la mijloc ar putea juca din primul minut Rio Mavuba de la Lille, chemat de urgență în cantonamentul Franței.
"Situația prin care trece Benzema îmi aduce aminte de Henry. Și el a pățit la fel în 1999. Sunt sigur însă că își va reveni. Franța are nevoie de el" – Bernard Lacombe, consilierul președintelui lui Lyon, Jean-Michel Aulas
5 goluri a marcat Benzema pentru naționala Franței, în 19 partide disputate
Â